Gigi Becali a dat lovitura și l-a transferat pe Daniel Bîrligea, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK. Patronul FCSB-ului i-a întins covorul roșu golgheterului lui CFR Cluj și a avut parte de un moment rar.
Gigi Becali a organizat conferința de prezentare a lui Daniel Bîrligea în interioriul palatului din Piața Victoriei, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte mult: „E un moment special. Nu îmi aduc aminte de când mi-am dorit atât de mult un jucător. De-asta i-am și întins covorul roșu și v-am primit aici. Ați văzut că nu am mai făcut de mult conferințe aici”.
FANATIK a „săpat” în timp și se pare că ultimul transfer prezentat de Gigi Becali la palatul din Aleea Alexandru a fost în urmă cu mai bine de doi ani. A fost vorba tot despre doi atacanți: David Miculescu și Bogdan Rusu, pe 1 august 2022.
În afară de cei doi, doar Sergiu Buș a mai avut parte de acest privilegiu. Pe 14 iulie 2020, impresarul Bogdan Apostu și atacantul transferat de la Gaz Metan Mediaș veneau alături de Gigi Becali în fața presei în interioriul palatului din Aleea Alexandru.
Gigi Becali s-a pozat alături de Daniel Bîrligea, dar și de Mihai Popescu, fundașul central adus de la Farul Constanța. Jucătorul nu a primit însă acceptul clubului să ofere nicio declarație presei deocamdată.
Gigi Becali a mai organizat conferințe de presă în interioriul palatului poleit cu aur și decorat cu mobilier de lux în doar situații, când a fost vorba de prezentarea noilor antrenori ai FCSB.
Pe 5 iunie 2019, Bogdan Andone a avut de asemenea privilegiul ca prima conferință de presă în funcția de principal al FCSB să o țină alături de patron și Mihai Stoica în palatul din Aleea Alexandru. Doar că nu a fost de bun augur și a fost schimbat după doar două luni.
Pe 23 august 2019, Becali îl prezenta oficial la palat pe Bogdan Argeș Vintilă în funcția de antrenor al FCSB, în prezența lui Narcis Răducan și a lui Alexandru Tudor.