Perioada foarte bună pe care o traversa FCSB s-a încheiat brusc, în doar 60 de secunde. FCSB a pierdut cu Farul, 2-3, după ce avea 2-1 în minutul 90+4. Iar drama de pe Arena Națională a provocat o adevărată criză de nervi în Pipera.
FANATIK a aflat că Gigi Becali a fost extrem de nervos după fluierul de final al lui Horațiu Feșnic. A pus repede mâna pe telefonul mobil și și-a descărcat nervii pe toată lumea din club.
Mihai Stoica a fost prima țintă a lui Gigi Becali, iar patronul FCSB nu a avut deloc milă. A fost un monolog presărat cu numeroase înjurături, la care managerul vicecampioanei nu a putut avea replică, au povestit apropiații lui Becali.
Dacă Mihai Stoica este deja obișnuit cu crizele de nervi ale lui Gigi Becali, Mihai Pintilii a avut apoi și el ocazia să simtă pe propria piele furia patronului. Scăpase de critici la primul eșec din scurta carieră de antrenor fără licență, împotriva lui CFR Cluj.
Nici Mihai Pintilii nu a avut ocazia să întrerupă monologul patronului pentru a da explicații. Au fost înjurături și amenințări pentru Pintilii, pe care Becali îl consideră unul dintre vinovați. Mai ales că FCSB continuă să ia multe goluri din faze fixe.
De asemenea, Joyskim Dawa a fost unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali i-a criticat cel mai mult. Fost favorit al patronului, fundașul a intrat în dizgrație. Oricum va fi suspendat în următoarea etapă, cu CFR Cluj.
De altfel, Gigi Becali le-a dat un adevărat ultimatum tuturor subalternilor săi pentru a obține un rezultat bun împotriva rivalei la titlu în SuperLiga. În caz contrar, patronul amenință cu măsuri radicale.
Oricum, Gigi Becali le-a transmis tuturor celor din staff că vor avea și mai puțină putere de decizie în următoarea perioadă și că se simte nevoit să intervină total pentru a salva șansele la titlu.
FCSB a avut 1-0 și 2-1 cu Farul, după golurile marcate de Cordea și Compagno, dar s-a văzut învinsă de reușitele din minutele 90+5 și 90+6 ale echipei lui Hagi. Autogolul lui Omrani a adus egalarea, iar Farul a dat lovitura prin Borza.
FCSB este pe locul 4 în SuperLiga, la șapte în puncte de Farul, care revine pe primul loc după victoria de pe Arena Națională. CFR Cluj este pe 2, cu 47 de puncte, iar luni o va înfrunta pe FC Voluntari.
În următoarea etapă din SuperLiga, FCSB o va înfrunta pe CFR Cluj, pe “Gruia”. Partida este programată duminică, 5 februarie, de la ora 21:00.