Fotbal international

Gigi Becali dă vina pe telefoanele mobile: “Îţi iau mintea, îţi înnebunesc creierii”

Autor: Eduard Nicolae Popa | 24.08.2018 | 17:36
Gigi Becali crede că telefoanele mobile strică performanţele jucătorilor săi

FCSB a suferit o înfrângere destul de dură în manşa tur a playoff-ului Europa League, pe terenul celor de la Rapid Viena, scor 3-1. Gigi Becali este de părere însă că echipa sa are şanse importante să se califice în grupele competiţiei continentale.

Cu toate acestea, Gigi Becali s-a arătat extrem de dezamăgit de prestaţia mijlocaşilor din formaţia sa“Noi am jucat un fotbal frumos, dar nu am fost… Mijlocaşul lor liber, apărarea lor e liberă trecere, nu am nicio problemă, cred că ne vom califica. Mijlocul nostru… să vă spun ce spune. Popescu, în care aveam încredere, până în minutul 30 a atins o dată mingea, Pintilii el la 33 de ani făcea pressing. Unor jucători le e frică, fug de minge, le e frică să o aibă şi asta a făcut Popescu aseară. Nu cred că o să mai plece niciun jucător, Filip cred eu că e o soluţie că nu ai cu cine să joci la Bucureşti, acolo avem nevoie de un mijloc bun care să recupereze mingile. Nu m-am gândit cum va arăta mijlocul, o să vorbesc cu Dică şi normal că o să fiu şi eu de acord cu el. Dacă marcam al doilea gol, la 3-2 eram calificaţi.”

Gigi Becali dă vina pe telefoanele mobile pentru prestaţia jucătorilor săi

Patronul vicecampioanei României crede că gruparea pregătită de Nicolae Dică mai are 60% şanse să se califice în play-off-ul Europa League şi a anunţat că va merge în cantonamentul “roş-albaştrilor” de la baza din Berceni pentru a le da încredere înaintea meciului retur.

Cu toate acestea, Gigi Becali a descoperit un posibil motiv pentru care jucătorii săi de la FCSB nu au avut o prestaţie reuşită în partida din capitala Austriei. Becali dă vina pe noile tehnologii! „E posibil că au telefoanele astea mobile prea peformante, îţi iau mintea, îţi înnebunesc creierii, dacă stai toată ziua cu ochii în el te deconectază de la servici Aşa zic specialiştii, oamenii care au studiat, nu eu. Nu am ce să îi reproşez lui Dică. Ce vină să aibă el că Florinel Coman ratează singur cu portarul, nu poate să dea o pasă, pierde mingile. I-am simţit prea slabi şi de-aia au dat gol repede, jucătorii s-au deconectat de la joc şi echipa nu a mai fost motivată. Asta e explicaţia mea, poate unii spun că-s nebun, că ne-au dat trei, dar aşa este”, a spus patronul FCSB.

Partida retur dintre FCSB şi Rapid Viena se joacă joia viitoare, pe Arena Naţională din Capitală. Partida va începe de la ora 21:30 şi va fi transmisă şi pe www.fanatik.ro.

Citeşte şi:

Gigi Becali, optimist după Rapid Viena – FCSB 3-1. “Mai avem 60% şanse! Îi batem la Bucureşti!”

Gigi Becali regretă că nu l-a transferat pe Dan Nistor: “Era măcel cu el în teren”

Gigi Becali anunţă transferuri importante după eşecul cu Rapid Viena. “O să mai cumpăr 5-6 jucători!”

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!