Gigi a dat multe “TUNURI” de MILIOAN€ din puşcărie!

Răzvan Scarlat   
în Stiri sportive
07/12/2013, 10:47
Gigi a dat multe “TUNURI” de MILIOAN€ din puşcărie!

Chiar dacă se află la închisoare, Gigi Becali se află sus în clasamentul bogaţilor. Conform ultimei ediţii a Top 300 Capital, patronul Stelei se clasează pe locul 14, cu o avere estimată la 300 de milioane de euro.

Chiar dacă afacerile imobiliare i-au adus condamnarea, latifundiarul din Pipera nu a renunţat la acestea. Ba mai mult, din penitenciar, a făcut bani frumoşi. În vara lui 2013, instanţa a decis definitiv şi irevocabil ca unul dintre nepoţii lui Gigi să primească 65 de milioane de euro din partea statului român în schimbul unui teren. De asemenea, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a anunţat că Vasile Geambazi, care în acte figurează cu peste 90 % din acţiunile clubului Steaua, să primească banii în cinci tranşe întinse pînă în 2019. Nepotul lui Becali nu a acceptat, a cerut executarea silită a ANRP, iar judecătorii au admis cererea, astfel că Geambazi poate să pună sub sechestru conturile statului român. De precizat că ruda lui Gigi mai controlează şi firma Arcom, dar şi cea mai mare seră din Europa pe care Becali o are la Popeşti-Leordeni. „Am de gînd să investesc 20 de milioane de euro. De sere se va ocupa nepotul meu, Vasi! Eu doar i-am dat banii!”, spunea Becali cînd a devenit proprietarul serelor.

100 de milioane de euro de la stat, ca despăgubiri

De asemenea, patronul Stelei aşteaptă să încaseze o despăgubire de un milion de euro de la Primăria Capitalei pentru un teren de 1.733 de metri pătraţi, expropriat în 2010, în vederea construirii pasajului rutier ce leagă Bucureştiul de Pipera. De precizat că Gigi Becali a încasat, pînă în prezent, peste 100 de milioane de euro de la stat pentru terenurile expropriate în vederea construirii tronsonului de autostradă A3.

Steaua, “fabrica” de “caşcaval”

Gigi Becali a adus clubul din Ghencea pe profit, iar acest lucru s-a realizat în urma transferurilor a doi jucători, Chiricheş şi Rusescu, contra sumei de 12 milioane de euro. De asemenea, Steaua a mai avut încasări din drepturile TV pentru Liga I, vînzarea biletelor pentru meciurile europene şi contractual de sponsorizare cu City Insurance. În plus, în conturile clubului vor mai intra aproximativ 15 milioane de euro în urma participării în grupele Ligii Campionilor.

 

Închide ×