Gigi Becali nu se teme înainte de derby-ul cu CFR Cluj și a anunțat deja echipa la FANATIK SUPERLIGA. Patronul campioanei României a mai avut un mesaj special pentru dușmanii săi.
Gigi Becali a vrut să sublinieze ceva neapărat: „Altă chestie, ca să nu cumva să se uite că e important. Am adus în România 6 milioane de euro, că acuma am câștigat cu Florinel Coman și o să câștigăm și la TAS, și cu 16, fac 22 de milioane de euro.
Am vândut aer Europei, și am adus României 22 de milioane de euro. Eu, Becali. Păi am vândut aer. Eu am vândut aer. Nici n-am vândut, am trimis niște inteligență, doar să se arate inteligența prin Europa, că n-am lăsat-o acolo, am adus-o înapoi în țară și le-am vândut aer”.
Parlamentarul le dă lecții celor care îl atacă: „Am luat 22 de milioane de euro și le-am adus în țara mea. Asta ca să știe toți trepădușii care se cred mari politicieni și mari cutare, da? Băi, demonstrează, fă ceva! Adu ceva și dup-aia să te dai că ești mare deștept”.
Gigi Becali vorbește pe cifre și marșează din nou pe aceeași idee: „Am adus 22 de milioane și anul ăsta în România. Bă, am vândut aer și am dat României 22 de milioane de euro!
Alea eu le spun că sunt niște bucurii ale oamenilor că s-a umplut stadionul. Hrană pentru suflet? Nu-i interesează pe oameni, noi vorbim lucruri materiale”.
Patronul FCSB-ului e sigur că va lua campionatul și echipa va merge în grupa Ligii Campionilor: „Repet, am vândut aer și am adus în România 22 de milioane de euro. Așa că ei ca să se compare cu Becali cineva, ciocul mic. Nu că sunt șanse în Champions League, o să fim 100% noi! O să vezi. Eu din credință zic asta”.