Gigi Becali despre Rednic la Dinamo: ”Nici Papa Pius nu îi mai duce în play-off”

Iuliana Spirache    Traian Terzian   
în Dinamo
13/10/2018, 11:12
Gigi Becali despre Rednic la Dinamo: ”Nici Papa Pius nu îi mai duce în play-off” GALERIE FOTO
Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, nu este speriat de numirea lui Mircea Rednic la Dinamo București

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre numirea lui Mircea Rednic la Dinamo București, în locul lui Claudiu Niculescu. Omul de afaceri l-a lăudat pe tehnicianul care a fost demis în urmă cu câteva zile de la Al Faisaly, dar a precizat că nu se teme de venirea lui pe banca tehnică a ”câinilor”.

”De ce să îmi fie frică? O să mai avem un meci cu ei şi gata! Nici Papa Pius nu mai poate să ducă Dinamo în play-off. E altceva cu Rednic, e un antrenor cu experienţă, dar ce poate să facă? Doamne fereşte!”, a declarat finanațatorul FCSB-ului într-o intervenție telefonică la un post de televiziune.

Mircea Rednic în timpul unui antrenament la Dinamo București
Mircea Rednic în timpul unui antrenament la Dinamo București

Gigi Becali despre Rednic la Dinamo: ”Eu nu l-am vrut la FCSB”

”Nici nu am avut ocazia să vorbesc cu Rednic. Ce treabă aveam să vorbesc cu el. Ce părere să am? Eu ştiu că e un om serios. Dică e liniştit pentru că vorbeşte cu mine. Eu nu l-am vrut pe Rednic la FCSB”, a mai spus Gigi Becali, după ce a aflat că tehnicianul este foarte aproape de a o prelua pe Dinamo București.

FANATIK.RO a aflat că Alexandru David, preşedintele FC Dinamo București, şi secretarul general Bogdan Bălănescu au avut o întâlnire vineri seară cu tehnicianul Claudiu Niculescu în care i-au propus rezilierea contractului și i-au oferit în compensație salariul pe trei luni. David i-ar fi propus lui Clau-gol postul de director sportiv, dar antrenorul în vârstă de 42 de ani s-a simțit jignit de această ofertă și a refuzat

Claudiu Niculescu își va rezilia înțelegerea cu Dinamo București după meciul amical de sâmbătă dimineață de la Ștefănești. FANATIK.RO a aflat că Mircea Rednic va avea un salariu lunar de 10.000 de euro, cu 3.000 de euro mai mult decât primea Niculescu.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles