Daniel Bîrligea a fost măcinat de accidentări, iar joi seară, contra celor de la Drita, a făcut primul său meci bun din acest debut de sezon. Patronul Gigi Becali a fost încântat de prestația atacantului său în meciul de pe Arena Națională și a avut un discurs războinic la adresa sa.
Gigi Becali este euforic după remontada reușită de FCSB împotriva celor de la Drita, însă alte motive îl fac pe patronul „roș-albaștrilor” să se bucure cu adevărat. Omul de afaceri este încântat de revenirea de formă a lui Daniel Bîrligea, dar și de cea a lui Tavi Popescu, și este sigur că echipa va defila începând din acest moment.
Din cauza frustrărilor adunate în urma rezultatelor slabe consecutive, Daniel Bîrligea a izbucnit în lacrimi la flash-interviul de după meci, iar acest lucru l-a impresionat pe Gigi Becali. În direct la FANATIK SUPERLIGA, patronul FCSB a ținut un discurs fabulos despre atacantul său:
„Pe mine m-a bucurat foarte mult revenirea. M-a bucurat ce ne rezervă viitorul. Băi, să ai doi jucători, Bîrligea și George Popescu, care-și revin, asta e bucurie! Înseamnă că noi vom spulbera! Tavi va fi mai bun decât a fost pentru că e mai bărbat cu trei ani. Va arăta mai multă bărbăție.
M-au bucurat lacrimile lui Bîrligea de la declarații. Un om, când face așa ceva, aia este din dorință de învingător, de câștigător. Ce înseamnă lacrimile alea: «Eu sunt războinicul care nu mai știam să țin sabia și am fost rănit și hingherit în război. Acum, am mânuit sabia și am distrus tot dușmanul în fața mea ». Cam asta înseamnă lacrima lui”, a spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
FCSB a încheiat joi seară o serie incredibilă de 4 meciuri consecutive fără victorie. Gigi Becali a rămas perplex în urma acestor rezultate foarte slabe, însă este sigur că jucătorii accidentați și suspendați care vor reveni la echipă în perioada următoare vor face din echipa „roș-albaștrilor” una imbatabilă:
„Eu după 25 de ani în fotbal nu mai înțelegeam nimic… să te bată Shkendija… ăștia mai sunt cum mai sunt, dar ăia erau slabi de tot. O să fim concentrați pentru retur, dar eu vreau să le dau încredere. Dacă ți-au dat două goluri trebuie să tratezi serios.
Gândește-te că vine Ngezana, vine Risto, George Popescu și-a revenit… vine Olaru, alt câștig. Va fi echipa cu încă 20% în plus ca valoare, chiar mai mult. Vine Bîrligea cu moral. Când i-a luat mingea cu capul în partea stângă acolo, parcă a fost șarpe, oare cum a putut să facă așa ceva!? Spune lumea că îi critic, uite că îi laud acum” a mai declarat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.