FCSB a remizat la Sibiu cu FC Hermannstadt, după ce a fost foarte aproape chiar să piardă meciul. Dennis Politic a înscris în prelungiri, iar campioana ultimelor două sezoane se află la cinci puncte de locurile de play-off. Gigi Becali s-a apucat de calcule și a recunoscut că se folosește de inteligența artificială pentru a afla despre meciurile sale și ale rivalelor.
Misiunea lui FCSB în sezonul regulat este calificarea în play-off, deoarece podiumul este aproape imposibil de atins din acest punct. Speranța celor de la FCSB este un loc în primele șase, urmând ca în play-off să atace un loc de cupe europene sau chiar titlul, în funcție de punctele de după înjumătățire.
Temându-se că nu va prinde una dintre primele șase poziții, Gigi Becali a început să-și facă toate calculele pentru a ști care sunt meciurile importante ale echipei sale, dar și pe cine întâlnesc principalele contracandidate la play-off. În direct la FANATIK SUPERLIGA, omul de afaceri a recunoscut că petrece foarte mult timp pe aplicații de fotbal și întreabă inteligența artificială despre meciurile adversarilor:
„Trebuie s-o bat pe Farul. Dacă o bați, la revedere. Jucăm cu Petrolul acasă și apoi jucăm cu Farul. Dacă nu câștigi meciul ăsta, când ai nevoie ca de aer ca să fii în play-off, pentru ce mai vii să joci fotbal? Stai, mă, acasă la tine. Pentru ce mai ești fotbalist? Dacă nu câștigi meciul cu Farul, tu care ai luat sute de mii, rupe-ți, mă, contractul de fotbalist și stai acasă.
În fotbal se întâmplă multe, dar eu am văzut la echipele mari că, atunci când au nevoie neapărată de o victorie, își dau viața și câștigă. Dacă tu îi dai Farului un gol în minutul 15 și apoi joci miuța, apoi cine știe… Nu-ți dau patru, că nu pot să-ți dea patru, dar îți dă unul și te egalează.
Am ajuns eu, care nu mă interesa, să mă uit pe aplicație. Noi acum jucăm cu Petrolul și Farul cu Oțelul. Am ajuns să fac calcule iar, care pe mine nu mă interesa așa ceva. Am ajuns să-l întreb pe AI (n.r. Inteligența Artificială). O să spulber de acum, de-aia îi bag în frică (n.r. pe jucători). O să câștig 14 meciuri la rând”, a spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Înaintea pauzei competiționale, FCSB ocupă locul 9 în SuperLiga României, la 5 puncte de locul 6, ocupat în acest moment de Farul Constanța. Imediat după meciurile naționalei, FCSB va întâlni Petrolul și mai apoi va merge la Constanța pentru a juca contra „marinarilor”.
Situația campioanei se poate complica în cazul în care FCSB va pierde meciul de la malul Mării Negre, deoarece s-ar duce la o distanță uriașă de 8 puncte, care ar fi foarte greu de recuperat.