FCSB este aproape eliminată din optimile de finală UEFA Europa League. Campioana României a fost învinsă în fața a peste 53.000 de fani de Olympique Lyonnais și are șanse mici să întoarcă rezultatul în manșa retur de săptămâna viitoare.
Alexandru Musi este criticat aproape meci de meci de patronul celor de la FCSB. Fotbalistul român a intrat în minutul 77 al partidei cu Lyon, dar evoluția sa a fost modestă, el pierzând foarte multe baloane pe finalul jocului.
Gigi Becali nu a mai avut răbdare cu jucătorul de 20 de ani și a avut un discurs dur la adresa acestuia la finalul disputei cu gruparea din Ligue 1. Patronul roș-albaștrilor l-a dat exemplu pe Andrei Gheorghiță.
„Jumătate mi-am schimbat părerea la Băluță. Bă, ai dat un gol, dar mai fă ceva. I-am zis și lui MM: ‘Bă, l-am băgat pe Musi ăsta, ai 20 de ani, bă, pe toate să le pierzi?’. L-ai văzut pe Gheorghiță? Nu pierde mingea, pasează, încearcă să dribleze.
Pe toate să le pierzi? Ce fotbalist să fii? Eh, asta este, niciun fel de problemă. Eu știu ce am de făcut, se va face selecție. Am un plan pentru la vară. Vor fi cel puțin 3 jucători care vor veni, jucători de valoare pentru a întări echipa.
Ne trebuie fundaș central, atacant. La mijloc să zici că vine Lixandru, dar trebuie să luăm în benzi, atacanți laterali”, a declarat Gigi Becali la GSP LIVE.
„Mai buni ca noi sunt, dar nu extraordinari de buni. Sunt o echipă pe care o puteam învinge. A spus cineva de PAOK. PAOK mi s-a părut mai periculoasă. Au dat un gol aiurea, dacă era Crețu acolo poate nu dădeau niciun gol.
La primul a greșit Popescu, la al treilea la fel. Dacă luăm ocaziile și aveam puțin noroc, marcam. Au avut trei ocazii și au dat trei goluri. Noi am avut 4 și am dat unu. Este concluzia mea”, a spus printre altele Gigi Becali.