Fotbal intern

Gigi Becali ridică miza. Bogdan Vintilă rămâne la FCSB doar dacă ia Cupa României! Exclusiv

26.06.2020 | 00:23
Gigi Becali ridica miza Bogdan Vintila ramane la FCSB doar daca ia Cupa Romaniei Exclusiv
ADVERTISEMENT

FCSB bate Dinamo cu 3-0 în prima manșă a semifinalei de Cupă și echipa lui Bogdan Vintilă este ca și calificată în ultimul act. Acolo unde, în mod normal, FCSB va da de Sepsi.

Bogdan Vintilă și-a prelungit recent contractul cu FCSB, informație pe care patronul Gigi Becali a anunțat într-o declarație pentru site-ul nostru.

ADVERTISEMENT

Dar situația din ultimele zile de la FCSB, cu titlul ratat înainte de terminarea turului în play-off, au schimbat puțin datele problemei. FANATIK a aflat că Becali e de acord ca Vintilă să rămână și din sezonul viitor doar dacă ia Cupa României!

Bogdan Vintilă rămâne antrenor la FCSB și din sezonul următor cu condiția câștigării Cupei României!

Gigi Becali a declarat în aproape toate intervențiile sale că Bogdan Vintilă va sta la FCSB, ca antrenor principal, atâta timp cât va dori. „O să îmbătrânească alături de mine la FCSB. Eu nu o să-l dau afară”, a spus patronul în mai multe rânduri.

ADVERTISEMENT

Vintilă a avut contract cu FCSB până la 30 iunie 2020. Înainte cu două săptămâni de reluarea campionatului după pandemie, Gigi Becali a anunțat exclusiv în FANATIK că antrenorului de pe bancă i se va prelungi angajamentul.

„V-am spus de mai multe ori că Vintilă va antrena cât vrea la FCSB. Am vorbit deja și se ocupă Vali Argăseală de tot. I-am zis să facă noile acte, pentru că nu e treaba mea să mă ocup de lucrurile astea. Nici nu știu pe câți ani o să semneze. Nici nu contează. Dacă poate să antreneze 25 de ani, atunci Bogdan Vintilă va sta 25 de ani la FCSB! Eu nu-l dau afară!” – Gigi Becali, patron FCSB

Iar FCSB i-a prelungit contractul pe încă un an. Ce s-a întâmplat între timp? Patronul a fost dezamăgit de ratarea titlului după 0-1 la Cluj și 2-2 cu Gaz Metan și s-a repoziționat. FANATIK a aflat că lui Vintilă i s-a transmis că va mai rămâne și din sezonul viitor doar dacă va câștiga Cupa României!

ADVERTISEMENT

Bogdan Vintilă este printre cei mai slabi plătiți antrenori din Liga 1

Bogdan Vintilă este bine poziționat în cursa pentru îndeplinirea acestui obiectiv după victoria categorică din prima manșă cu Dinamo. E greu de crezut că se va putea întâmpla ceva la retur.

Și asta în condițiile în care până pe 8 iulie FCSB își va recupera câteva piese de bază, în principal perlele Florinel Coman și Dennis Man. Plus revenirea căpitanului Florin Tănase, suspendat în prima manșă, plus măcar un fundaș stânga – Panțîru, Soiledis -, deși la cum joacă puștiul de nici 17 ani Alexandru Pantea, parcă nici nu ar mai fi cazul…

ADVERTISEMENT

Probabil că Vintilă se va gândi deja la finala cu Sepsi, chiar dacă spune că el mai speră cât mai sunt șanse matematice la titlu. Câștigarea Cupei asigură locul de cupe europene, adică tocmai ceea ce spune Becali non-stop. „Dacă nu joc în Europa, nu mă mai interesează nimic”.

Este, probabil, și motivul pentru care Becali cere, imperios, Cupa! Dar este și dezamăgirea vizavi de încă un an fără titlu! Iar în ceea ce-l privește pe Vintilă, printre cei mai slabi plătiți antrenori din Liga 1, cu 5.000 de euro lunar, Becali chiar nu-l va da afară dacă nu ia Cupa. Sau va pleca singur, sau va rămâne la Academie, urmând să vină alt antrenor principal la FCSB!

  • 6 echipe a antrenat Bogdan Vintilă ca antrenor principal: Chiajna, Viitorul, România U17, Voluntari, Metaloglobus și FCSB
  • 45 de puncte a realizat Vintilă cu FCSB în campionat, 40 în sezonul regulat și 5 în play-off. A semnat cu FCSB pe 23 august 2019

  • (P) Cota BETANO pentru Astra Giurgiu – FCSB: 1,75 este cota pentru „FCSB deschide scorul”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT