Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Elias Charalambous după FCSB – CFR Cluj 0-1. Ce se întâmplă cu antrenorul campioanei

Gigi Becali a vorbit despre viitorul lui Elias Charalambous după derby-ul pierdut de FCSB, scor 0-1 cu CFR Cluj, în etapa a 9-a din play-off-ul SuperLigii.
11.05.2024 | 23:05
Gigi Becali ia stabilit viitorul lui Elias Charalambous dupa FCSB  CFR Cluj 01 Ce se intampla cu antrenorul campioanei
Gigi Becali a făcut un anunț important despre viitorul lui Elias Charalambous la FCSB. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

FCSB a pierdut cu CFR Cluj, scor 0-1, în etapa a 9-a din play-off-ul SuperLigii. Totuși, toată atenția roș-albaștrilor s-a concentrat spre celebrarea primului titlu după o pauză de 9 ani. Gigi Becali a anunțat la FANATIK SUPERLIGA pe Prima Sport 1 că Elias Charalambous va semna un nou contract la FCSB.

Gigi Becali i-a stabilit viitorul lui Elias Charalambous după FCSB – CFR Cluj 0-1. Ce se întâmplă cu antrenorul campioanei

Gigi Becali nu a ezitat să-i „înțepe” pe cei de la CSA Steaua. Ulterior, latifundiarul din Pipera a vorbit despre viitorul lui Elias Charalambous. Antrenorul cipriot urmează să semneze un nou contract.

ADVERTISEMENT

„I se va dubla, tripla salariul și primele. Va rămâne la FCSB. Îi fac contract și pe doi ani, nu mai am probleme. Nu este un om care să zici că semnează contractul și face ca Gâlcă. 

Gâlcă a plecat că nu mai avea contract, nu am mai vrut eu să-l țin. A fost un meci la Iași și doi jucători pe care i-am zis să-i pună în teren, nu i-a pus. A spus că da și m-a înșelat”, a spus Gigi Becali, la FANATIK SUPERLIGA pe Prima Sport 1.

ADVERTISEMENT

Elias Charalambous a semnat cu FCSB în martie 2023, după plecarea lui Leo Strizu. Cipriotul face echipă pe banca roș-albaștrilor cu Mihai Pintilii, fostul mijlocaș defensiv al campioanei României.

„FCSB o să coste 1 miliard de euro”. Anunțul lui Gigi Becali după câștigarea titlului

Planul măreț al lui Gigi Becali după câștigarea titlului cu FCSB este calificarea în grupele UEFA Champions League. Omul de afaceri este ferm convins că peste un deceniu echipa pe care o finanțează va urma să valoreze 1 miliard de euro.

ADVERTISEMENT

„Dacă mă calific în Liga Campionilor o să iau 4 milioane de euro din bilete. Vine omul, plătește 100 de euro bilet. Peste 10 ani, dacă sunt băiat deștept și îmi ajută Dumnezeu, FCSB o să coste 1 miliard. Ține minte!

Lucrurile avansează acum repede și în România. Crește repede nivelul. Cei din afară sunt la un nivel mare și avansează încet. Niciodată nu o să recuperăm noi. Ei vând un jucător pe un miliard. Eu o să vând o echipă întreagă. În 10 ani, pot să iau câteva sute de milioane din calificări. 

ADVERTISEMENT

Așa am gândit eu în viața mea. Așa a fost ADN-ul meu și viața mea. Am vrut mereu locul 1. Cam am fost numărul 1, și în politică dacă e. Am făcut performanță și acolo”, a declarat Gigi Becali, la TV Digi Sport.

ADVERTISEMENT