Sport

Gigi Becali îl ironizează pe Adrian Mutu: “L-am lăsat în pace din bun simț. Dică nu și-ar permite asta”

Gigi Becali continuă declarațiile acide la adresa Rapidului, după ce Adrian Mutu l-a sunat să negocieze transferurile lui Florinel Coman și Darius Olaru.
12.08.2022 | 12:46
Gigi Becali il ironizeaza pe Adrian Mutu Lam lasat in pace din bun simt Dica nu siar permite asta
Adrian Mutu îi dorește pe Darius Olaru și Florinel Coman la Rapid. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Gigi Becali continuă războiul de la distanță cu Dan Șucu și Victor Angelescu, însă a fost extrem de deranjat de modul în care Rapidul și-a exprimat interesul pentru Florinel Coman și Darius Olaru.

Gigi Becali, noi ironii pentru Rapid: „Spui că dai 1,5 milioane dar eu am acasă 5 milioane. Ești de râs și de circ”

Adrian Mutu a fost cel care l-a sunat pe patronul FCSB și a negociat în numele clubului: „Eu nu mă supăr dacă îmi face o ofertă. Eu l-am pus pe Dică să dea telefon la patroni?”.

ADVERTISEMENT

Patronul FCSB a dezvăluit că Adrian Mutu a oferit două milioane de euro pentru transferul lui Florinel Coman: „M-a sunat Mutu și eu l-am lăsat în pace din bun simț. Mutu se bucură de o simpatie și atunci îl respecți pentru că a fost un mare jucător. Dar trebuie să te mai uiți și la caracter, la altele. Nici nu a fost vorba de Olaru. Doar de Florinel. A dat doar două milioane”.

Becali e convins că Florinel Coman poate reveni la forma de altă dată și ar prefera să îl cedeze la Farul, nu la Rapid: „Mai bine i-l dau lui Gică. Pot să iau iar 10-15 milioane din el. E cuminte, nu fumează, nu bea. Vine Coman în explozie și apoi următorii jucători. El își va reveni”.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali nu vrea să intre în conflict cu Dan Șucu: „Ce vină are el că unii angajați negociază și zic ei sume!”

Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune față de Dan Șucu, după ultimele sale declarații și îl consideră pe Adrian Mutu vinovat pentru situația jenantă: „Spui că dai 1,5 milioane dar eu am acasă 5 milioane. Ești de râs și de circ. Șucu îl pune pe vânzătorul de mobilă din magazin să cumpere mobilă din Italia la patron? Sună-mă, că ai telefonul meu. Fiecare pasăre pe limba ei piere”.

Becali a continuat ironiile la adresa lui Adrian Mutu, pe care l-a numit „angajat”: „Să dea 10 milioane dacă vrei să faci centenarul. Se duc ăia la ei? Coman are 20.000. Îi dai 25? Te încarci cu 50.000 de euro pe lună înseamnă că nu mai sunt de talia asta. Eu nu fac riscul ăsta. Nu cred că Șucu poate face asemenea prostii.

ADVERTISEMENT

I-a venit lui Mutu că era la masă cu cineva și să facă o caterincă. Șucu e un om cuminte, la locul lui. Ce vină are el că unii angajați negociază și zic ei sume! Dică nu și-ar permite asta”, a spus omul de afaceri la Pro Arena.

Gigi Becali, impresionat de atmosfera de pe Național Arena: „Mi-a plăcut extraordinar de mult. Să vadă ăștia cu Talpanul”

Peste 40.000 de suporteri au fost prezenți pe Național Arena la meciul dintre FCSB și Dunajska Streda, iar Gigi Becali i-a „înțepat” iarăși pe cei de la CSA Steaua: „Mi-a plăcut extraordinar de mult atmosfera. Să vadă ăștia cu Talpanul lor. E adevărat că eu sunt mulțumit de calificare, dar vreau circulația mingii mai repede și trasee de joc”.

ADVERTISEMENT

„Perla” lui Gigi Becali a reușit să dea o pasă magistrală la golul marcat de Andrei Cordea cu slovacii, însă patronul nu e mulțumit de evoluțiile sale: „Am așteptări mari de la Octavian Popescu. Eu vreau ca el, să crească câtuși de puțin, dar să crească. Octavian stagnează. Ne dă senzația de mare jucător că ne câștigă meciuri.

Dă o pasă decisivă, scoate un cartonaș roșu, dar eu vreau să marcheze gol, să dribleze și să dea la poartă, să dea pase decisive. Vreau mult mai multe de la el. Cu o pasă nu poți să iei 50 de milioane! Trebuie să fie 3 pase ca aia pe meci și încă un gol sau două pe meci”. 

Gigi Becali nu mai e interesat de Conference League după calificarea în grupe: „E mai valoros campionatul”

Gigi Becali va schimba strategia la FCSB după calificarea în grupele Conference League, iar obiectivul principal al echipei va fi titlul în SuperLiga: „Nu mă mai interesează, e mai valoros campionatul decât grupele Conference League.

Ne interesează campionatul foarte tare. Jucătorii pe care îi iau acum să joace în cupele europene. Ne-am calificat, n-am de ce să îi critic. Pe Șut de exemplu l-am criticat. O să vorbesc cu Dică și o să îi dau tot concursul și curajul să odihnească jucătorii”.

Patronul FCSB l-a lăudat și pe noul atacant venit de la CS Mioveni: „Bogdan Rusu pe zi ce trece crește și începe să se familiarizeze cu fotbalul înalt”. 

Florinel Coman va fi din nou pe teren la meciul cu Chindia Târgoviște„N-avem încotro. El putea să joace și acum. Mai are încă două antrenamente cu echipa și va juca. E posibil să joace și joi în Conference League. O să îi vedeți cât de curând și în campionat și în cupele europene. O să îi vadă Dică la antrenamente și poate unul sau doi vor juca. Nu te califici cu niște floricele. Eu am nevoie de un joc mai consistent”.

Gigi Becali a avut ofertă de la Legia Varșovia pentru Andrei Cordea: „Nu am vrut să îl vând”

Gigi Becali l-a lăudat pe Andrei Cordea, însă l-a atenționat: „Am avut o ofertă dar nu am vrut să îl vând. Are viteza a cincea. Îi mai trebuie puțină coordonare sau mai multă liniște la ultima pasă. E prea hazardat. Driblează adversarul și apoi se hazardează”. 

Așteptările sunt însă mult mai mari, mai ales după calificarea în play-off-ul Conference League: „Noi jucăm la ora asta din valoare. Dică le-a dat atitudinea. Eu nu vreau numai asta. Să fie puse în valoare. Să alergi eficient. Totuși sunt încântat că ce așteptam de la Cordea se întâmplă. Cordea te încântă acum și a crescut cel mai bine”.

Octavian Popescu nu mai este nici el noul Hagi: „Dacă eu aș avea un Hagi aș spune 200 de milioane. Îl compar 25%. Un Hagi nu cred că o să mai avem. El o să dea goluri. Se manifestă cam greu echipa fără el. Aseară mi-am dat seama cât contează antrenorul. E jumate din echipă. Am văzut care e diferența între Mirel Rădoi și Balint. A fost calificarea lui”. 

Becali, impresionat de calificarea Universității Craiova și de traseele de joc ale lui Dan Petrescu: „A fost calificarea lui”

Gigi Becali e de părere că Universitatea Craiova a reușit să întoarcă soarta calificării datorită lui Mirel Rădoi: „În primul meci i-au făcut praf. Craiova de fapt a fost prea slabă. Au avut atitudine și au pierdut 3-0. Eu nu sunt așa patriot ca voi să se califice echipele românești și eram cam între ciocan și nicovală. Am zis că mai bine nu mă mai uit că se supără Dumnezeu pe mine că sunt împotriva fiului meu”.

Becali îl laudă și pe Dan Petrescu, care are și el șanse reale să ajungă în grupele Conference League cu CFR Cluj: „Traseele la Dan Petrescu se știu. Nu are posesie la mijloc. Altfel nu ai cum să câștigi toate meciurile! El e antrenor”. 


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 1,55 este cota pentru „nu marchează ambele echipe și sub 4,5 goluri” la FCSB – Chindia Târgoviște. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT