Fotbal intern

Gigi Becali, ironic după tragerea la sorți a CFR-ului: “Îmi pare rău pentru ei, e cam stors Petrescu”

11.08.2020 | 00:29
Gigi Becali ironic dupa tragerea la sorti a CFRului Imi pare rau pentru ei e cam stors Petrescu
ADVERTISEMENT

S-au tras la sorți meciurile din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. CFR Cluj, campioana României va juca contra celor de la Dinamo Zagreb dacă trec de meciul din primul tur preliminar.

“Dacă avem emoții în acest meci, să ne retragem. La ce să mai facem fotbal? O să avem emoții în play-off. Bine, CFR Cluj îmi pare foarte rău despre ea, nu are cum să treacă de Dinamo Zagreb. Treaba lor, să facă ce vor. Dar n-au căzut bine. Și nici ei nu mai sunt cum erau”, a declarat Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

În Europa League, Craiova va juca cu Locomotive Tbilisi (Georgia), FCSB cu FC Shiarak (Armenia), iar FC Botoșani o va înfrunta pe Ordabasy. (Kazahstan).

”Mă interesează să ne calificăm noi”

”E cam stors Petrescu. În fine. E treaba lor. Mă interesează să ne calificăm noi. Eu cred că ne calificăm toate, 100%. Botoșani un pic mai greu, Craiova fără probleme. Eu am sărit două tururi pentru că suntem cap de serie până în play-off.

ADVERTISEMENT

Suntem norocoși, dar avem coeficient. Ar fi bine să ajungem în grupe, să facem coeficient. Dacă nu jucăm pentru grupe… Noi ne pregătim un an de zile să jucăm în grupe. Pentru ce mai facem fotbal?”, a adăugat Becali.

Patronul FCSB-ului spune că nu îl va aduce pe Laurențiu Reghecampf la echipă. Becali va încerca să ia la echipa sa doar jucători pe care nu va trebui să dea bani.

ADVERTISEMENT

”Eu spun că nu avem adversar. Adversari sunt ei, se vor bate pentru locul doi, toți ceilalți”

”Ce treabă am cu Reghe, avem antrenor. El este principal acum. Întrebați-l pe Meme Stoica. Eu le-am spus că va fi o nouă eră în care munca va fi cuvântul de ordine și după antrenamente să se gândească doar la somn. A mai spus Meme Stoica înainte că lucrurile erau toate bune și n-au fost.

Vreau să jucăm în Europa. În meciul cu CFR Cluj am pus copii să joace. Nu m-a mai interesat campionatul după ce m-am calificat în Europa. E foarte simplu. Mă interesează banii. Mergem în civil cu fotbalul feminin pentru că am pierdut la TAS.

ADVERTISEMENT

Pentru dreptate mergem până în pânzele albe. Eu încă nu am scăpat de mândrie. Eu spun că nu avem adversar. Adversari sunt ei, se vor bate pentru locul doi, toți ceilalți. Vezi, iar glumesc acum. Ce jucători să iau? Nu mai dau bani pe jucători. O să aduc doar jucători gratis, deja am adus 3-4 care îi aveam la alte echipe”, a încheiat Gigi Becali.

ADVERTISEMENT