Sport

Gigi Becali își freacă mâinile! Câți bani a câștigat FCSB în sezonul 2024-2025 al cupelor europene. Suma ratată de la UEFA după eșecul cu Lyon

Campania europeană a FCSB-ului a ajuns la final, campioana României fiind eliminată de Lyon în optimile UEFA Europa League.
13.03.2025 | 23:48
Gigi Becali isi freaca mainile Cati bani a castigat FCSB in sezonul 20242025 al cupelor europene Suma ratata de la UEFA dupa esecul cu Lyon
Câți bani a câștigat FCSB în sezonul 2024/22025 al UEFA Europa League. Foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

FCSB nu a reușit să întoarcă rezultatul din turul optimilor UEFA Europa League și a fost eliminată de Lyon., scor 1-7 la general. Campioana României a reușit o campanie europeană de senzație și părăsește cu capul sus cea de-a doua competiție ca importanță a UEFA.

FCSB a ratat 2,5 milioane de euro de la UEFA!

FCSB a fost eliminată de Lyon în faza optimilor UEFA Europa League și a pierdut o sumă importantă de bani odată cu acest eșec. Campioana din SuperLiga României ar fi primit 2,5 milioane de euro din partea UEFA pentru calificarea în sferturi.

ADVERTISEMENT

Dacă ar fi produs surpriza și s-ar fi calificat în faza următoare a competiției, FCSB ar fi ajuns la un total de 15 milioane de euro încasate de la UEFA, o sumă uriașă pentru un club din România. În acest caz, FCSB se „mulțumește” cu suma de 12,5 milioane de euro.

Chiar și așa, echipa finanțată de Gigi Becali a atins borna de 20 de milioane de euro încasări din cupele europene, cu tot cu cele peste șapte milioane de euro încasate din biletele vândute la partidele disputate pe teren propriu. În preliminariile UEFA Champions League, campioana României a adunat suma de 525.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Meciurile disputate de FCSB pe Arena Națională contra celor de la PAOK, Manchester United și Olympique Lyonnais s-au jucat cu casa închisă. Peste 50.000 de fani au fost prezenți la aceste partide.

  • 24.500 este coeficientul la care a ajuns FCSB după performanțele din acest sezon al cupelor europene
ADVERTISEMENT

Rezultatele obținute de FCSB în această ediție de Europa League:

  • FCSB – Riga FS 4-1
  • PAOK – FCSB 0-1
  • Rangers – FCSB 4-0
  • FCSB – Midtjylland 2-0
  • FCSB – Olympiacos 0-0
  • Hoffenheim – FCSB 0-0
  • Qarabag – FCSB 2-3
  • FCSB – Manchester United 0-2
  • PAOK – FCSB 1-2
  • FCSB – PAOK 2-0
  • FCSB – Lyon 1-3
  • Lyon – FCSB 4-0
ADVERTISEMENT

FCSB își mută atenția către play-off

FCSB se concentrează acum pe play-off-ul din SuperLiga României. Campioana en-titre va juca cu rivala Rapid în primul meci din play-off, iar echipa antrenată de Elias Charalambous speră să rupă blestemul contra grupării pregătite de Marius Șumudică.

Ultima victorie a FCSB-ului cu Rapid datează din 6 noiembrie 2022, de la un succes cu 3-1. Andrei Cordea, Andrea Compagno și Octavian Popescu marcau pentru FCSB.

1,95 este cota BETANO pentru pronosticul „1 solist” la meciul FCSB - Rapid
Tags: