Sport

Gigi Becali l-a ofertat pe Claudiu Keșeru: „E stelist înfocat, rupe tricoul când vede Steaua!”

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a dezvăluit că a încercat să-l readucă pe Claudiu Keșeru la echipa sa, însă atacantul nu poate să se despartă de Ludogoreț.
13.08.2021 | 12:37
Gigi Becali la ofertat pe Claudiu Keseru E stelist infocat rupe tricoul cand vede Steaua
ADVERTISEMENT

Claudiu Keșeru a fost transferat de Ludogoreț, în vara lui 2015, de la Al-Gharafa, pentru un milion de euro.

Atacantul, în vârstă de 34 de ani, mai are contract până în 2022 cu formația bulgară.

Keșeru a evoluat timp de un sezon pentru FCSB, în perioada 2014-2015.

Gigi Becali l-a ofertat pe Claudiu Keșeru

Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că l-a ofertat pe Claudiu Keșeru. Însă, mutarea nu s-a concretizat, din cauza faptului că internaționalul român nu poate să se despartă de Ludogoreț, formație la care mai are un an de contract.

ADVERTISEMENT

În plus, campioana Bulgariei ar avea planuri cu Claudiu Keșeru și după ce acesta se va retrage din cariera de fotbalist.

„Am vorbit cu Keșeru, dar nu a vrut să vină. Păi, ce, îl lăsam eu pe Keșeru, care e un stelist mare? Păi, rupe tricoul. Nu vine.

ADVERTISEMENT

Mi-a zis că a încercat, dar n-au vrut ăia să-l lase, vor să-l țină în club pe mai departe. E stelist înfocat, rupe tricoul când vede Steaua”, a declarat Gigi Becali, la PRO X.

Florin Tănase și-a prelungit contractul cu FCSB

Deși nu a reușit să-l readucă pe Claudiu Keșeru la FCSB, Gigi Becali a reușit un „transfer” important pentru ofensiva echipei sale. Mai exact, Gigi Becali a anunțat că Florin Tănase, căpitanul FCSB-ului, și-a prelungit contractul cu formația roș-albastră.

ADVERTISEMENT

„Tănase a prelungit contractul acum 5 zile. A semnat contractul pe 4 ani, i-am făcut 30.000 de euro pe lună şi îi fac 40.000 dacă ajungem în grupele Ligii Campionilor.

Le măresc la toţi. I-am zis: «Măi, Tănase, iţi fac acum 30.000, dacă intrăm în grupele Ligii îţi fac 40.000, îţi fac şi 50.000»”, a mai spus Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Florin Tănase a fost transferat de FCSB, în vara lui 2016, de la FC Viitorul, pentru 1.5 milioane de euro.


  • (P) Cota BETANO pentru Rapid – FCSB: 2,18 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT