Sport

Elias Charalambous îi dă palpitații lui Gigi Becali! N-a semnat prelungirea cu FCSB și dezvăluie unde și-ar dori să antreneze: „Sunt interesat”

Elias Charalambous a dezvăluit cum decurg negocierile pentru prelungirea contractului cu FCSB. Antrenorul cipriot a vorbit pentru o publicație din Grecia despre intențiile sale.
07.06.2024 | 18:33
Elias Charalambous ii da palpitatii lui Gigi Becali Na semnat prelungirea cu FCSB si dezvaluie unde siar dori sa antreneze Sunt interesat
Elias Charalambous vorbește despre prelungirea contractului. Sursă foto: sportpictures
ADVERTISEMENT

Contractul lui Elias Charalambous cu FCSB expiră la finalul lunii iunie. Deocamdată, Gigi Becali și cipriotul nu au semnat oficial prelungirea angajamentului. De aceea, tehnicianul a precizat cum evoluează negocierile cu omul de afaceri.

Elias Charalambous oferă detalii despre negocierea contractului cu FCSB

Elias Charalambous (43 ani) a reușit să aducă titlul la gruparea patronată de Gigi Becali după o pauză de aproape un deceniu, iar prelungirea contractului său pare a fi doar o chestiune de timp.

ADVERTISEMENT

Antrenorul cipriot a transmis că prima sa variantă este în continuare FCSB, însă și-ar dori ca la un moment dat să antreneze și în campionatul Greciei, unde a evoluat pentru formația lui Răzvan Lucescu, PAOK, dar și pentru Levadiakos.

„Suntem în negocieri cu Steaua (n.r – FCSB), ambele părți sunt mulțumite și logic ar fi să continuăm colaborarea și în sezonul următor. L-am lăsat pe impresar să se ocupe de negocieri. Pentru mine este principala opțiune.

ADVERTISEMENT

Cu siguranță că mi-ar plăcea să lucrez și în Grecia, aș fi interesat. Am petrecut ani frumoși acolo și e un campionat care a crescut constant în ultimii ani. Pentru PAOK a fost un mare succes câștigarea titlului în acest an, iar Răzvan Lucescu a demonstrat că este un foarte bun antrenor. Lucescu este foarte respectat și în România, este foarte serios și dedicat muncii sale.

Câștigarea titlului în România este cea mai importantă performanță din cariera mea și primul trofeu. M-am bucurat să văd fericirea oamenilor și faptul că efortul jucătorilor a fost răsplătit, iar Steaua (n.r – FCSB) a câștigat primul titlu după nouă ani.

ADVERTISEMENT

Sunt antrenor de șase ani, trei i-am petrecut ca secund. Am fost norocos să primesc oportunitatea de a lucra la un astfel de club uriaș”, a declarat Elias Charalambous pentru publicația greacă Metro Sport.

Cariera de antrenor a lui Elias Charalambous

Cipriotul și-a început cariera de antrenor principal la AEK Larnaca, club la care și-a încheiat cariera de jucător, urmând să profeseze la Hatta Club, Ethnikos, Doxa Katokopias și în cele din urmă la FCSB.

ADVERTISEMENT

Elias Charalambous nu era „străin” de campionatul României. Fostul internațional cipriot a avut o „aventură” de un an la FC Vaslui, fosta echipă patronată de Adrian Porumboiu.

La nivelul echipei naționale a strâns 70 de selecții pentru Cipru, fără a marca. Omonia Nikosia, Paok Salonic, Alki Larnaca, Karlsruher SC, FC Vaslui, Doxa Katokopias, APO Levadiakos și AEK Larnaca au fost echipele la care a jucat fostul fundaș.

  • 56 de meciuri a strâns Elias Charalambous pe banca celor de la FCSB
  • 32 de victorii, 12 egaluri și 12 înfrângeri se află în palmaresul cipriotului ca „principal” al grupării patronate de Gigi Becali
ADVERTISEMENT