FCSB s-a calificat în turul 3 din cadrul preliminariilor Ligii Campionilor. Bucureștenii au decis să nu joace etapa de campionat împotriva celor de la FC Botoșani, astfel că meciul dintre cele două a fost amânat.
La cererea campioanei României, LPF a decis ca meciul care era programat sâmbătă, de la ora 22:00, să fie amânat. Decizia a stârnit un val de reacții, mai ales în tabăra formației moldave, însă Gigi Becali a venit cu explicații.
Pentru FCSB, prioritară este calificarea în grupele Ligii Campionilor, astfel că echipa se concentrează exclusiv pe meciurile din preliminariile competiției. Campioana României va juca în turul 3 contra cehilor de la Sparta Praga, iar meciul tur se va juca în deplasare. Gigi Becali a lămurit situația din campionat a echipei sale.
„Păi ia închipuie-ți că jucam acum, azi e joi, să ai meci sâmbătă. Nu ai cum, vii din Ungaria, te duci acolo, după aia pleci la Praga. Sunt oameni.
E bine că s-a amânat meciul ca să luăm noi o opțiune bună (pentru calificare, n.r.) acolo, după aia vom vedea”, a spus Gigi Becali, potrivit celor de la ProSport.
FC Botoșani și-a înștiințat suporterii despre partida amânată contra celor de la FCSB. Trupa pregătită de Liviu Ciobotariu a transmis pe pagina oficială de Facebook următorul anunț despre situația meciului.
„Partida dintre FC Botoșani și FCSB, programată sâmbătă, 3 august, cu începere de la ora 22:00 și contând pentru etapa a 4-a a Superligii, a fost amânată pentru o dată care va fi comunicată ulterior.
Reprogramarea acestui joc s-a făcut la solicitarea clubului FCSB, având în vedere programul pe care campioana României îl are în perioada imediat următoare în cupele europene”, au comunicat cei de la FC Botoșani.
În aceste condiții, FCSB are cale liberă către meciul din deplasare cu Sparta Praga. Confruntarea cu cehii se dă marți, 6 august de la ora 21:00. Meciul însă nu se va putea vedea la TV, drepturile pentru partidă fiind cumpărate de PRO TV.
Drepturile TV pentru partida tur au fost cumpărate de PRO TV. Momentan, decizia acestora a fost de a difuza meciul pe platforma online a trustului, VOYO. În aceste condiții, fanii campioanei României nu vor putea urmări direct la TV meciul.