Fotbal intern

Gigi Becali, mesaj categoric pentru Bogdan Vintilă: ”Cum naiba să ne gândim că am putea să ne încurcăm de FC Botoșani”

29.02.2020 | 12:19
Gigi Becali mesaj categoric pentru Bogdan Vintila Cum naiba sa ne gandim ca am putea sa ne incurcam de FC Botosani
ADVERTISEMENT

Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, i-a transmis un mesaj categoric antrenorului Bogdan Vintilă înaintea partidei cu FC Botoșani, din prima etapă a play-off-ului.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoșani – FCSB: 8.00 este cota pentru ”x pauză / 1 final”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT

Gigi Becali, mesaj categoric pentru Bogdan Vintilă: ”Am făcut prea multe cadouri în ultimele etape”

”Gata cu cadourile pentru adversari. Am făcut prea multe cadouri în ultimele etape. În play-off nici nu discut. Nu mai avem voie să facem niciun pas greșit. La cel mai mic pas greșit ne-am ars”, a fost mesajul lui Gigi Becali pentru Bogdan Vintilă.

”Am stat bine și m-am gândit, iar eu am ajuns la concluzia că CFR Cluj chiar nu este vreo sperietoare în Liga 1. Păi dacă noi vrem titlul în Liga 1, atunci cum naiba să ne gândim că am putea să ne încurcăm de FC Botoșani”, a spus finanțatorul FCSB pentru prosport.ro.

ADVERTISEMENT

”Clujul este cu moralul la pâmânt după meciul de la Sevilla”

”I-am bătut pe unde i-am prins în acești ani, iar eu mă gândesc doar la victorie. Le-am luat mereu de acolo cei mai buni jucători. Acum în play-off începem un alt campionat, iar noi avem forța să recuperăm distanța de CFR Cluj”, a continuat Becali.

”Sper că de acest lucru sunt conștienți și jucătorii mei. Clujul este cu moralul la pâmânt după meciul de la Sevilla, iar noi trebuie să profităm. La Craiova ei au câștigat cu mare noroc”, a încheiat patronul ”roș-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

Nedelcu va juca fundaș central

Partida FC Botoșani – FCSB, din prima etapă a play-off-ului, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, și va fi transmisă în format LIVE VIDEO și LIVE TEXT pe FANATIK.

”Roș-albaștrii” au mari probleme în centrul defensivei din cauza absențelor lui Bogdan Planic și Iulian Cristea, iar FANATIK a aflat că Dragoș Nedelcu va juca stoper. Decizia definitivă a fost luată la ultimul antrenament dinaintea plecării spre Botoșani, unde FCSB a ajuns în cursul serii de vineri.

ADVERTISEMENT

Scădere importantă de cotă pentru victoria FCSB-ului

Înainte de duelul cu FCSB, patronul clubului FC Botoșani, Valeriu Iftime, este sincer și spune că un nou eșec cu echipa lui Gigi Becali ar relansa speculațiile privind prietenia dintre cele două cluburi.

La afișarea cotelor pentru partida de sâmbătă, FCSB pornea cu o valoare de 2,50 pentru a se impune pe ”Municipalul” botoșănean. La 24 de ore, echipa lui Bogdan Vintilă are o cotă de victorie care a scăzut sub valoare de 2,00, ajungând la 1,97 la unele case de pariuri.

ADVERTISEMENT
Tags: