Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Becali, nou subiect de miștocăreală din cauza situației antrenorului la FCSB: „Sâmbătă îi vezi pe amândoi la conferință!”. Video Exclusiv

Situația antrenorului de la FCSB a stârnit momente de amuzament la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Robert Niță ar vedea cuplul Mihai Stoica / Leo Strizu la conferință.
14.03.2023 | 13:57
Gigi Becali nou subiect de mistocareala din cauza situatiei antrenorului la FCSB Sambata ii vezi pe amandoi la conferinta Video Exclusiv
Conducerea FCSB ia în calcul să nu mai numească antrenor cu licență Pro după plecarea lui Leo Strizu și să plătească amenzile pentru Pintilii. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

După ce Leo Strizu și-a anunțat demisia, FCSB este în căutarea unui antrenor cu licență Pro. Nu pentru a face prea mult la echipă, în condițiile în care deciziile acolo sunt luate de Gigi Becali, iar antrenamentele le-ar face Pintilii. Ci doar pentru a evita amenzile pe care le-ar putea dicta FRF în acest play-off.

Adrian Ilie nu crede că FCSB va mai aduce un antrenor cu licență după plecarea lui Leo Strizu. Cum vede “Cobra” rolul unui eventual nou sosit

FANATIK.RO a anunțat că Bogdan Lobonț ar fi varianta din țară la care se gândește Gigi Becali, iar a doua variantă ar fi un antrenor din străinătate. Cipriotul Elias Charalambous, fost jucător la FC Vaslui, este luat în calcule așa cum s-a anunțat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Adrian Ilie vine cu o a treia variantă. Să nu mai vină nimeni.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

“Cine vine la Steaua (n.r. – FCSB) în momentul de față trebuie să își asume că Pintilii decide lucrurile acolo, în vestiar. El antrenează și atât. În rest, cine o să vină o să se uite la antrenamente, poate să îi ajute, cine știe. Ar fi ca un antrenor secund care ar veni acolo să ajute. Nu știu dacă o să vină Lobonț, eu cred că nu o să aducă pe nimeni ca antrenor”,a declarat Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Jurnalistul Cristi Coste i-a dat dreptate lui Adi Ilie și a precizat și de ce inclusiv calculele economice ar face improbabilă numirea unui nou antrenor. FCSB va mai scăpa o perioadă de amenzi, în condițiile în care demisia lui Leo Strizu nu a fost încă oficializată. Iar apoi ar urma 30 de zile în care ar putea sta fără antrenor. Ori aducerea unui antrenor cu licență ar costa mai mult decât plata amenzilor care vor urma.

ADVERTISEMENT

De ce nu ar fi bună varianta unui nou antrenor cu licență Pro nici măcar din punct de vedere economic pentru FCSB: “Costă mai puțin să plătească amenzile”

“Așa cred și eu, că nu vine nimeni ca antrenor. Vom avea o mare surpriză, FCSB se va duce până spre final plătind amenzi. Leo Strizu nu și-a depus demisia în momentul acesta, ea trebuie să ajungă la Comisia de Antrenori, trebuie înregistrată. Din momentul ăla mai sunt 30 de zile, deja s-au disputat niște meciuri.

Se va mai disputa încă un meci în weekend, FCSB cu Craiova. Așa că aceste 10 meciuri vor fi de fapt șapte, sau 6. Dacă aduci un antrenor cu 10.000 de euro pe lună te costă mai mult decât dacă plătești amenzile”, a explicat Cristi Coste la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

Influencerul Robert Niță a venit și cu o a patra variantă, de departe cea mai spectaculoasă dintre toate. O împăcare de ultima oră între Mihai Stoica și Leo Strizu, după declarațiile tari făcute de cel din urmă la FANATIK SUPERLIGA. Robert Niță i-ar vedea pe cei doi împreună la conferința de presă pentru primul meci din play-off, cu Universitatea Craiova.

Robert Niță vine cu varianta bombă la FCSB: “Dacă Meme Stoica nu acceptă demisia lui Leo Strizu? Îi vedem pe amândoi sâmbătă la conferință”

Am vorbit cu cineva și am înțeles că Leo Strizu trebuie să se întâlnească cu Meme Stoica să-i înmâneze demisia. Cică Strizu încă scrie la demisie, iar Meme se gândește să i-o semneze sau nu. Să zică ‘Leuțule, hai tată înapoi că avem treabă’.

ADVERTISEMENT

Cred că asta este a patra variantă, Meme Stoica să nu fie de acord cu demisia lui Leo Strizu. Parcă îi și văd sâmbătă la conferința de presă pe amândoi”, s-a amuzat Robert Niță alături de toți cei prezenți în studioul FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI

Fanatik SuperLiga, emisiunea de la care afli cele mai noi exclusivități din fotbalul românesc, poate fi urmărită în fiecare zi de luni până vineri, de la 10:30. Cu Horia Ivanovici, luni marți și vineri, și Ioana Cosma, miercuri și joi, ca prezentatori. Fanatik SuperLiga este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.

ADVERTISEMENT