FCSB a luat toate cele trei puncte din derby-ul de pe Arena Națională cu Dinamo, după ce s-a impus cu scorul de 2-1. Jucătorii antrenați de Elias Charalambous au egalat Universitatea Craiova la puncte.
Chiar dacă Universitatea Craiova are șașe puncte din șașe posibile după primele două etape jucate în play-off, Gigi Becali consideră că FCSB nu va avea emoții în lupta la titlu.
„La ora asta, noi suntem campioni. Nu mi se pare Universitatea Craiova mai periculoasă decât CFR. Dar de când a venit Mirel, joacă un fotbal frumos.
CFR nu e mai valoroasă, dar e mai puternică. Mitriță e genial acolo. Ei aveau jucători de valoare, acum au și antrenor de valoare”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Pe vremea când clubul „alb-roșu” se bătea la titlu în fiecare sezon, Gigi Becali nu visa ca FCSB să ajungă să îi învingă pe rivalii din Ștefan cel Mare de nouă ori consecutiv.
„Acum urmează meciul lor cu Rapid, dar sincer, nu mă interesează. Nici în vise nu visam să am nouă victorii consecutive cu Dinamo. Dinamo rămâne un brand, o marcă.
Nu le e frică de FCSB, dar când e derby, ambele echipe dau totul. Doar că echipa mai valoroasă câștigă”, a mai declarat Gigi Becali.
Chiar dacă FCSB a învins-o pe Dinamo de fiecare dată în acest sezon, Gigi Becali crede că jucătorii lui Kopjic sunt pe drumul cel bun și pot face o figură frumoasă în play-off.
„Dinamo a trecut prin multe, dar acum sunt pe un drum bun. Dacă nu aveau acele schimbări forțate, cred că am fi avut probleme. Dacă nu marcam înainte de pauză, probabil și noi făceam alte schimbări”, a mai adăugat Gigi Becali, după Dinamo – FCSB 1-2.