Gigi Becali și Răzvan Burleanu sunt de mai mult timp în conflict. Patronul FCSB-ului nu a putut uita de acest aspect nici măcar după ce FCSB a câștigat cu PAOK în Europa League.
Gigi Becali și Răzvan Burleanu au intrat deseori în conflict în ultimii ani. De la regula U21 până la chestiuni legate de comportamentul patronului de la FCSB, disensiunea dintre cei doi este departe de a se fi sfârșit.
Chiar dacă echipa sa a câștigat cu PAOK în Europa League, Gigi Becali nu a uitat de președintele FRF. Latifundiarul din Pipera a vorbit în direct la FANATIK SUPERLIGA despre inamicul său.
„Domnul președinte Burleanu v-a spus să fiți mai atent cu declarațiile pe care le faceți, să nu aveți surprize!”, i-a precizat moderatorul Horia Ivanovici lui Gigi Becali.
„Eu ce declarație să fac? Eu nu am nicio surpriză! Eu fac legi în parlamentul României ca să opresc dictaturile. Și ce o să facă el? Bă tu faci Comisie de Integritate.
E rușinos! Îți dai seama, vii tu un copil să ne educi pe noi? Nu ți-e rușine? Cum să faci așa ceva, e obrăznicie ca principiu. O desființez eu și Comisia aia!”, a fost răspunsul lui Gigi Becali în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Acesta a mai spus ulterior că: „Cum să îmi dea mie replică? Ce replică? Poate el vreodată să îmi dea mie replică? Poate să fie președintele Federației Federațiilor… eu sunt Becali, el e președinte de Federație.
Cum le-am zis la pușcărie la directori ‘Bă tu ești director de pușcărie, eu sunt Becali. Tu tot milițian de pușcărie o să fii, eu tot Becali o să mor!’.
La mine o să fie un milion la înmormântare, dacă vreau, poate vreau să fie doar frații mei. La el o să fie 50 de oameni!”, a mai spus Becali la FANATIK SUPERLIGA.