Sport

Gigi Becali l-a vrut pe David Miculescu la FCSB. Oficialii de la UTA neagă totul: ”Au fost doar zvonuri”

Gigi Becali a anunțat faptul că intenționează să-l transfere pe David Miculescu de la UTA Arad. Acesta a dezvăluit ce l-a cucerit la tânăra extremă.
30.07.2021 | 19:02
Gigi Becali la vrut pe David Miculescu la FCSB Oficialii de la UTA neaga totul Au fost doar zvonuri
ADVERTISEMENT
30-07-2021
16:03

Laszlo Balint îl contrazice pe Gigi Becali

Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, anunța în urmă cu câteva zile că este interesat de transferul lui David Miculescu de la UTA Arad, dar antrenorul Laszlo Balint a dezvăluit că bucureștenii nu au făcut nicio ofertă concretă.

”Toată lumea îl cunoaște pe domnul Becali, nu ne-au deranjat cu absolut nimic declarațiile sale. Miculescu este un jucător tânăr, cu potențial, este normal să iasă în evidență pentru un eventual transfer și nu doar pentru echipele din România care-și permit sume de transfer, dar și pentru cele de afară.

El a rămas cu capul pe umeri, am avut o discuție foarte serioasă cu el în ceea ce privește toate acele zvonuri. Sunt doar zvonuri atât timp cât nu a venit nimic oficial, dacă la asta ne raportăm.

David știe că trebuie să rămână foarte concentrat pe ceea ce are de făcut la UTA, pentru că mai are multe de arătat aici. Este într-o creștere evidentă și randamentul lui este unul bun, dar e capabil de mai mult”, a declarat Balint într-o conferință de presă.

Gigi Becali nu este dispus să achite o sumă importantă pentru transferul lui David Miculescu, motiv pentru care vrea să aștepte până la finalul sezonului următor, când contractul atacantului cu UTA expiră.

David Miculescu (20 de ani) este un produs al celor de la UTA Arad. Acesta a fost adus, în vara lui 2018, la prima echipă a clubului arădean.

Acesta evoluează pe postul de extremă dreapta, acolo unde, la FCSB, în prezent, joacă Andrei Cordea.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali, pe cale să-l transfere pe David Miculescu

Latifundiarul din Pipera susține că este aproape să-l transfere pe David Miculescu. Acesta recunoaște că și în trecut a dorit să-l aducă la FCSB pe tânărul fotbalist.

Patronul vicecampioanei României a dezvăluit că „alura de fotbalist” este una dintre calitățile care îl atrag la David Miculescu.

ADVERTISEMENT

„Văd că l-ați ghicit. Câteodată, un jucător e și frumos. Când l-am luat pe Dennis Man, e un băiat plăcut. Așa a fost și cu Nedelcu, dar nu s-a legat. David este foarte frumos, inalt, slăbuț, are o alură de fotbalist. Aleargă foarte frumos.

De acum șase luni-un an am vrut să-l iau, iar acum am acționat. Cred că sunt șanse să-l iau, pentru că mai are încă un an și jumătate contract și, dacă nu-l dau, o să-l piardă gratis”, a declarat Gigi Becali, la PRO X.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali, euforic după FCSB – Universitatea Craiova, 4-1

FCSB s-a impus categoric în fața Universității Craiova, 4-1, în etapa 2 din Liga 1. La finalul meciului, patronul FCSB-ului a avut un discurs euforic.

„Nu mai știu de când n-am mai jucat atât de bine, dar eu am fost mulțumit și de meciurile cu Botoșani și Șahtior. Moruțan s-a mutat la Domnești și are foarte mare valoare acum. Doar am vrut să-l atenționez. N-are cum să lipsească din primul 11.

ADVERTISEMENT

O să joace Olaru și Moruțan interi, Coman în stânga, Tănase vârf, Tavi Popescu în dreapta. Și Olaru între Cordea și Moruțan.

Când e mingea numai la tine, n-ai nevoie să te aperi. Eu zic că echipa asta nu mai poate fi învinsă, e prea puternică. Suntem ucigători cu mingea la noi! Cu CFR poate va fi și mai rău decât a fost cu Craiova!”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

250.000 de euro este cota lui David Miculescu, conform transfermarkt.com


  • (P) Cota BETANO UTA Arad – FCSB: 2,07 este cota pentru „total goluri FCSB: peste 1,5”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT