Gigi Becali a fost al doilea pe listele partidului AUR la alegerile parlamentare. În luna decembrie, patronul FCSB şi-a luat în primire mandatul de deputat şi este activ şi pe scena politică.
Gigi Becali a demarat proiectul pentru noua Lege a Sportului. Deputatul a declarat pentru FANATIK că îi are alături în acest demers pe George Simion, preşedintele AUR, dar şi pe Ciprian Paraschiv, preşedintele Comisiei de Sport.
Patronul FCSB speră ca în următoarele luni să fie gata proiectul de lege, care apoi va parcurge toate procedurile pentru aplicare. Gigi Becali a punctat şi nişte idei care apar în proiectul pentru noua Lege a Sportului:
“Am început în Parlament un proiect pentru o nouă Lege a Sportului. Nu modificare. Nu e făcută legea din anii 90. Noi, AUR-ul, alături de preşedintele George (n.r. George Simion) şi preşedintele Comisiei de Sport, Paraschiv (n.r. Ciprian Paraschiv) şi încă doi avocaţi, un fost judecător, am schiţat o nouă Lege a Sportului.
O nouă lege cu totul. Există preşedinţi de federaţii care au 7-8 mandate şi unde treaba merge bine şi astfel le-ar afecta munca, deci nu putem să fixăm asta la două mandate, cum ziceam cu Burleanu.
I-ar afecta pe preşedinţii din alte federaţii care lucrează bine şi am zis să nu băgăm asta. Pe mine nu mă deranjează Burleanu, că el nu e om rău. O să facem prin lege ca el să nu facă abuzuri.
El nu poate să decidă prin regulament împotriva legii. El de ce poate acum? E vid legislativ şi face regulamente şi alea se aplică. Dar când va fi lege, Burleanu nu mai poate să facă ce vrea.
De exemplu, el nu va putea să ne oblige să facem fotbal feminin decât dacă finanţează el: «Cine face fotbal feminin primeşte 500.000 de euro». Aşa va fi şi la juniori, la U21, toate vor fi aşa.
Şi preşedinte de arbitraj. Dacă tu vrei să fii preşedinte la CCA, trebuie să fii român. Nu mai are voie prin lege. Nu mai poţi fi preşedinte că nu ştii specificitatea fotbalului românesc. Şi atunci nu mai poţi fii tu preşedintele Vassaras”, a spus Gigi Becali pentru FANATIK.