FCSB vrea să facă două transferuri de top de la rivala CFR Cluj. Louis Munteanu şi Lindon Emerllahu sunt doriţi de Gigi Becali şi ar putea semna cu echipa campioană în schimbul a 4,5 milioane de euro.
Gigi Becali a vorbit despre interesul pentru cei doi jucători. Patronul FCSB nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceste informaţii, spunând că sunt lucruri pe care nu le poate discuta deocamdată:
„Eu sunt prieten cu Nelu Varga. Nu pot să spun ce negociez sau cum. Perioada de transferuri este în decembrie-ianuarie. Sunt lucruri pe care nu pot să le spun. Asta nu înseamnă că mint.
Cu Nelu Varga am câştigat bani cu el. Nu pot să răspund la aceste întrebări. Dacă are probleme financiare, e problema omului. Emerllahu e jucător valoros, de perspectivă. Ştiu şi eu diplomaţie.
Sunt lucruri pe care nici eu, cât de sincer sunt, nu pot să le spun. Voi puteţi să aflaţi multe. Dacă le aflaţi, bravo vouă. Nu pot să le confirm sau să le infirm. Este o chestiune de loialitate faţă de un partener de afaceri”, a fost răspunsul diplomat al lui Gigi Becali.
Patronul FCSB a dezvăluit, ipotetic, faptul că Louis Munteanu ar putea solicita un salariu de 60.000 de euro lunar. Gigi Becali a lăsat de înţeles că nu va plăti un asemenea salariu în condiţiile în care discrepanţa faţă de ceilalţi jucători ar fi prea mare:
Dacă aş spune de exemplu: e minciună! Şi dacă se adevereşte apoi? Mă faceţi mincinos. Eu ce vă pot spune, lucrurile nu se pot finaliza. Poţi să ai înţelegere cu clubul şi să ai o barieră cu jucătorul.
Eşti patron de club şi îţi cere Louis Munteanu un salariu de 60.000 de euro pe lună. Îi dai? Dacă faci gestul ăsta, ţi-ai distrus toată şandramaua. Ce faci cu ceilalţi jucători.
După aia vine Bîrligea, Olaru… Să zicem că în seara asta cazi la pace la 45.000 şi mâine vrea 60.000″, a dezvăluit Gigi Becali la Digisport.
Gigi Becali a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că este gata să investească 6 milioane de euro în perioada de mercato din iarnă, care se anunţă masivă la FCSB. O bună parte din această sumă este investită pentru transferurile lui Louis Munteanu şi Lindon Emerllahu, nu mai puţin de 4,5 milioane de euro.
Louis Munteanu este o ţintă mai veche pentru patronul FCSB. În vara anului 2024, CFR Cluj a câştigat cursa pentru semnătura atacantului cedat de Fiorentina. De atunci, Gigi Becali a încercat în repetate rânduri să îl transfere.