Mirel Rădoi a criticat dur, la conferința premergătoare meciului cu Unirea Slobozia, faptul că Mircea Lucescu l-a sunat pe Gigi Becali înainte de FCSB – Universitatea Craiova. Cum a comentat patronul roș-albaștrilor acest eveniment.
Gigi Becali a dezvăluit, înaintea meciurilor echipei naționale, în direct la FANATIK SUPERLIGA, faptul că Mircea Lucescu l-a sunat cu scurt timp înaintea meciului dintre FCSB și Universitatea Craiova, asta pentru a îi ura succes, pentru că echipa nu este în cea mai bună situație.
Acest lucru a degenerat, Mirel Rădoi criticând modul în care Mircea Lucescu a ținut să încurajeze doar o formație, Universitatea Craiova fiind în lupta pentru titlu. Ulterior, replica lui „Il Luce” nu a întârziat să apară.
Gigi Becali a transmis că nu se poate certa cu finul său, Mirel Rădoi. Patronul FCSB susține că Mircea Lucescu nu l-a contactat pentru a fi împotriva Universității Craiova, ci doar i-a urat succes, pentru că echipa se afla într-o situație nu tocmai bună.
„Ce să fac eu acum, să mă cert cu finul meu? Nu mă cert cu finul meu! (n.r. – Dacă era invers și spunea Lucescu că ar fi vorbit cu Rotaru, cum vi se părea?) Băi, dar el, Lucescu, nu a zis… E diferență între a vrea să bată în detrimentul Craiovei și a-l susține pe un om care are nevoie. Poți să spui oricui că îi ții pumnii, și dușman dacă e, îi spui. Deci a zis: ‘Bă Gigi, îți țin pumnii pentru că ai nevoie acum’, dar nu a spus ‘împotriva Craiovei”, a declarat Gigi Becali, conform iAMSport.
În continuare, Gigi Becali l-a sfătuit pe Mirel Rădoi să mai capete puțină experiență, iar apoi să vorbească, pentru că momentan încă e tânăr. Patronul FCSB a mărturisit că nu se va certa cu finul său pentru fotbal, iar Rădoi trebuie să înțeleagă că Mircea Lucescu nu a vrut să facă rău Universității Craiova.
„Dacă e, Mirel înțelege asta, dacă nu, eu nu mă cert cu finul meu pentru fotbal. E treaba lui. Nu mă cert! Lucescu a făcut abstracție de cine joacă. Și el (n.r. – Mirel Rădoi) trebuie să înțeleagă. E și el tânăr, e mai mânios, după aia e băiat bun.
Îi trece lui după aia. Sfat pot să îi dau. Îi dau sfat: vezi-ți de curtea ta, de căciula ta, de treburile tale, de lucrul tău, de ce e al tău. Nu te mai face atotștiutorul și învățătorul mapamondului!
Adică îi dau sfat, dar nu mă cert cu el. Pentru că el începe să se erijeze într-un fel de atotștiutor și ne dă sfaturi nouă. Nu poate el să ne dea sfaturi nouă, că e încă copil. Trebuie să mai crească, să mai aibă puțin păr alb în cap, după aia o să poată să dea. Deocamdată nu poate”, a adăugat Gigi Becali, conform sursei amintite mai sus.
În conferința premergătoare de presă meciului cu Unirea Slobozia, Mirel Rădoi s-a arătat minunat de faptul că Mircea Lucescu a putut să îl sune pe Gigi Becali înainte de FCSB – Universitatea Craiova. Antrenorul oltenilor nu e de acord cu ce a făcut „Il Luce” și susține că nu a mai trecut prin așa ceva până acum.
„Am primit un link și nu am crezut că un selecționer al României poate avea o asemenea declarație, să spună că își dorește ca o echipă să câștige în fața celeilalte. Așa ceva n-am auzit în viața mea, n-am mai întâlnit așa ceva până în ziua de azi. Este ceva incredibil. Se pare că este normal la noi. Am primit link-ul de la cineva, l-am printat, ca să-l vedeți.
Am citit ce a putut spune domnul Lucescu. Înțeleg că susții o echipă, că poate nu o înghiți pe cealaltă, dar nu o poți face așa pe față, fără pic de jenă. Nu poți spune că iei jucători de la o echipă mai motivată, când tu ai jucători și de la adversară. Această declarație o vom folosi ca motivație pentru jucători”, a declarat Mirel Rădoi.
La scurt timp după declarațiile lui Mirel Rădoi, Mircea Lucescu a recunoscut că este surprins de reacția tehnicianului. „Il Luce” a dezvăluit că nu are nimic împotriva Universității Craiova, dar a ținut să puncteze faptul că a greșit când a spus că îl stimează pe Mirel Rădoi, asta după atacul primit din partea antrenorului.
„Sunt foarte surprins că Rădoi se alătură corului celor care mă denigrează. N-am fost și nu voi fi împotriva Craiovei. Iar eu sunt ultimul om care ar putea fi acuzat că ține cu Steaua. Am și spus în repetate ocazii în ultima vreme că Universitatea are o mare oportunitate de a cuceri titlul în acest sezon. Despre declarația asta a auzit? Sau a auzit când am spus că îl stimez și-i apreciez munca pe care o face ca tehnician?
Rădoi trebuie să înțeleagă că, dincolo de relațiile profesionale, există și o latură umană. În acest sens i-am urat succes lui Gigi, așa cum și el procedează înaintea meciurilor echipei naționale. O chestiune de cordialitate și de civilizație, care se practică peste tot în lume!
Eu încerc să fiu corect și amabil cu toți, iar unii ajung să se bage în seamă fără niciun sens. Nu mai putem să avem relații personale? Rădoi îmi demonstrează cu asta că am greșit când am spus că îl stimez”, a spus Mircea Lucescu, potrivit gsp.ro.