Fotbal intern

Gigi Becali a comentat demisia lui Victor Pițurcă: „Dumnezeu le face pe toate, nu eu! Vina lui a fost când a declarat că ia campionatul”

04.01.2020 | 20:24
Gigi Becali a comentat demisia lui Victor Piturca Dumnezeu le face pe toate nu eu Vina lui a fost cand a declarat ca ia campionatul
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a reacționat după anunțul plecării lui Victor Pițurcă de la Universitatea Craiova. Patronul de la FCSB i-a răspuns antrenorului, care susținea că „nu stă să-l bată Becali”, declarând că, deși este un tehnician valoros, nu putea cu lotul din Bănie să învingă echipa „roș-albaștră”.

Gigi Becali, răspuns pentru Victor Pițurcă

Gigi Becali susține că Victor Pițurcă a greșit când a declarat, la începutul mandatului, că poate câștiga campionatul cu Universitatea Craiova, deși nu realizase o analiză a lotului. De asemenea, patronul FCSB îi răspunde antrenorului, care a recunoscut că a realizat că nu poate face perfomanță fără transferuri importante și nu „stă să îl bată Gigi Becali”.

ADVERTISEMENT

L-am bătut eu pe Victor Pițurcă? L-a bătut Vintilă. Dumnezeu le face pe toate, nu eu. Până la urmă ești tu Pițurcă, dar n-ai cum să-i bați pe Man, Coman, Moruțan și toată elita FCSB-ului. Oamenii râd, dar Pițurcă nu e prost!

Vina lui a fost că la început a declarat că va câștiga campionatul fără să facă o analiză a lotului. El trebuia să vadă de atunci dacă era specialist și să spună că nu poate face performanță cu acel lot”, a declarat Gigi Becali, conform Gsp.

ADVERTISEMENT

FCSB, procentaj 100% în fața lui Victor Pițurcă în acest sezon

Victor Pițurcă a revenit în fotbalul românesc la sfârșitul lunii august, iar debutul pe banca Craiovei în acest sezon s-a consemnat împotriva celor de la FCSB. Formația patronată de Gigi Becali s-a impus pe „Ion Oblemenco” cu 1-0, după un gol reușit de Juvhel Tsoumou în minutele de final.

FCSB a reușit „dubla” în fața Craiovei în acest sezon la chiar ultimul meci al lui Pițurcă pe banca oltenilor. Pe 22 decembrie, „roș-albaștrii” s-au impus cu 2-0, după reușitele lui Dennis Man și Florinel Coman din finalul primei reprize.

ADVERTISEMENT

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – Gaz Metan: 2,02 este cota pentru „1”. Vezi aici toate cotele!