Mirel Rădoi, antrenorul celor de la FCSB, a anunțat cu o zi înainte de meciul cu FC Botoșani, din etapa cu numărul 3 din Superliga României, că Ștefan Târnovanu va reveni între buturi. Astfel, underul Matei Popa, pe care s-a mizat în ultima perioadă, iese din poartă. Gigi Becali are încredere totală în tehnician, însă îi transmite un avertisment.
Înainte de finalul sezonului regular, Matei Popa i-a luat locul lui Ștefan Târnovanu în poarta campioanei României. Gigi Becali și-a dorit un nivel mai ridicat de joc, din apărare până în atac, întrucât celelalte variante U21, Mihai Toma, Alex Stoian sau Ionuț Cercel, nu s-au ridicat la nivelul așteptat.
Ștefan Târnovanu și-a pierdut astfel locul de titular fără să aibă o prea mare parte din vină. Matei Popa a adunat deja o serie de meciuri jucate pentru campioana României, însă au existat și momente în care s-a văzut că mai are nevoie de experiență. Acum, situația se schimbă. Mirel Rădoi a anunțat că, titular în meciul cu FC Botoșani, Târnovanu va intra între buturi.
Gigi Becali îi dă mână liberă lui Mirel Rădoi și spune că are încredere totală în antrenorul pe care l-a numit pentru a duce echipa în preliminariile cupelor europene. Totuși, latifundiarul din Pipera a precizat că, în cazul în care rezultatele așteptate nu vor veni, ar putea pune piciorul în prag.
„(n.r. Rădoi a zis că va începe cu Târnovanu) El să facă ce vrea, că eu am uitat. Am uitat că am echipă de fotbal. Mai vorbesc cu voi și îmi aduc aminte că face parte din averea mea. M-am gândit acum ce bine e. Ce bine e și cred că Mirel va face treabă. Dacă nu face treabă, după nu mai este bine. Nu-mi fac eu probleme că nu câștigă Mirel Rădoi play-out-ul. Îi vom spulbera pe ăștia, îi va rupe. Să vedem play-off-ul ăla, cu cine îl va juca. Cu Dinamo, Rapid, CFR Cluj. U Cluj cred că o să fie campioană, nu cred că vom juca cu ei”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Mirel Rădoi a anunțat cu o zi înainte de meciul pe care FCSB îl va juca la Botoșani că Ștefan Târnovanu va reveni în poarta campioanei României, întrucât vrea să vadă la treabă și alți jucători care respectă criteriul de vârstă. Rămâne acum de văzut în ce formă va fi goalkeeper-ul, care nu a mai prins o partidă oficială de pe 1 februarie.
„E clar că oricine ar fi în locul lui Târnovanu… Și dacă ai fi cel mai puternic om din punct de vedere mental, e clar că ai un disconfort. Nu am vrut ca acest disconfort să fie mai mare și să apăs pe el. Va veni timpul când lucrurile acestea se vor remedia. Nu putem continua la infinit așa, oricât de drag mi-ar fi de el, de Lukas (n.r. Zima) sau de Mati (n.r. Matei Popa). Îl știu (n.r. pe Matei Popa) de când era mic și nu mai voia să fie portar. Mă mai jucam cu el, vedea că vin mingile tare și îi zicea lui taică-su că nu mai vrea să fie portar.
Vor apărea schimbări și în poartă, pentru că trebuie să vedem și ceilalți jucători U21. Se va schimba această situație. Nu am avut o discuție directă cu el (n.r. cu Târnovanu), știam că e o problemă care doare. Mesajul meu către Târnovanu va fi în particular și el știe”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă.