Fotbal intern

Gigi Becali, război total cu Anamaria Prodan: „Nu mai vorbesc în viața mea cu ea!” vs „E un om mic!”

28.01.2021 | 16:17
ADVERTISEMENT

Transferul lui Dennis Man la Parma a încins spiritele în fotbalul românesc. Giovani Becali a oferit pentru FANATIK toate detaliile mutării, în vreme ce Anamaria Prodan a contestat implicarea impresarului.

Gigi Becali, vărul lui Giovani și patronul FCSB, a comentat și el situația și a atacat-o dur pe soția lui Laurențiu Reghecampf, despre care a spus că nu mai are ce discuta cu el.

ADVERTISEMENT

Patronul roș-albaștrilor a anunțat că nu va mai colabora niciodată cu impresara și l-a amenințat pe Laurențiu Reghecampf că nu va mai vorbi nici cu el, dacă se implică în acest conflict.

Anamaria Prodan, răspuns pentru Gigi Becal: „E un om mic!”

UPDATE 28 ianurrie, ora 12:16 / La puțin timp după declarațiile dure ale lui Gigi Becali, impresara Anamaria prodan nu s-a lăsat mai prejos și ki-a răspuns cu aceeași măsură patronului FCSB.

ADVERTISEMENT

„Ceea ce a făcut și cum a reacționat arată că este foarte mic. Nu o să mai existe nici din partea mea vreodată un transfer. Am lucrat alături de omul ăsta și l-am ajutat incredibil și pe vremea când era la pușcărie. Atunci eu și soțul meu am tras ca de acest club să nu se aleagă praful. Am adus jucători și nu am cerut vreodată un comision, m-a rugat să nu iau comision când aduc jucătorii. Nu am făcut-o, nu am vrut să simtă că cineva îi ia banii. 

I-am vândut jucători de zeci de milioane de euro, jucători care erau în ultimele 6 luni de contract pe care puteam să iau eu banii, precum Bourceanu, Adi Popa, Szukala, Sânmărtean.

ADVERTISEMENT

Eu pentru Gigi Becali am fost atât de dreaptă și de corectă încât sunt foarte mândră de ceea ce am făcut. Nu a mișcat nimeni vreun deget la transferul cu Parma. Am tăcut din gură din bun simț și am înțeles că a vrut să își bage vărul, pe Giovanni, în acest transfer, doar de disperare. Amândoi disperați, nu cumva Anamaria Prodan să își atribuie acest transfer și lumea să vorbească de ea. Voi nu vedeți că este un nonsens la tot ceea ce spune?”, a declarat Anamaria Prodan la Pro X.


ȘTIRE INIȚIALĂ, 28 ianuarie, ora 11:35

Gigi Becali, război total cu Anamaria Prodan: „Îți dau cuvântul că nu mai vorbesc cu ea!”

Patronul FCSB s-a dezlănțuit din nou la nivelul declarațiilor, deși anunțase că nu va mai vorbi cu presa. După ce a reușit să pună la punct transferul lui Dennis Man la Parma, Becali a atacat-o dur pe Anamaria Prodan pentru modul în care s-a implicat în această mutare.

ADVERTISEMENT

„Am primit oferta de la Ana , trebuie să îi pronunț numele acum, dar nu o voi mai face. Nu va mai există niciodată în viața mea să mai vorbesc cu doamna Anamaria Reghecampf! Niciodată în viața mea. Dacă o văd, o salut , dar să mai discut cu ea… niciodată în viață mea. Nu sunt obligat să discut cu femei. Când mi -a trimis ea oferta de 10 milioane, eu vorbisem cu patronul cu o ora înainte .

Ea îmi făcea oferta de 10 milioane în 4 ani, el îmi zicea de 13 milioane. Nu vreau să o minimalizez, nu mă interesează despre ea. Eu nu lucrez cu femei. Am vorbit cu ea că e nevasta lui Reghe, dar de acum înainte , nu. Nici cu Reghe dacă e. Ce, dacă zice ceva, nu mai vorbesc nici cu Reghe. Ce îmi trebuia mie să vorbesc cu o femeie?”, a spus Becali la ProX.

Cu ce l-a deranjat impresara: „Se laudă că Gigi îi amenință pe Dennis și pe tatăl său”

Anamaria Prodan, din calitatea de impresar al lui Dennis Man, s-a arătat deranjată de modul în care a fost descris rolul ei în transferul atacantului. Aceasta îl criticase pe Gigi Becali pentru că a admis că transferul se face datorită vărului Giovani, așa cum acesta a declarat pentru FANATIK.

„De șase luni, minimum, eu vorbesc cu Parma despre acest transfer. Gigi Becali a ținut legătura cu mine secundă de secundă. Nu a primit absolut nimic de la Giovani, niciodată! Eu i-am adus toate ofertele, și din Rusia și de peste tot. Mici, mari, aceste oferte pentru Man au fost aduse doar de mine. În ultima perioadă, el a vorbit doar cu mine despre acest transfer. Am avut o înțelegere să nu vorbim în presă, pentru că mi-am dorit foarte mult să iasă”, a spus Anamaria Prodan pentru Digisport.

Mai mult decât atât, colaboratorul soției lui Laurențiu Reghecampf, italianul Alessandro Moggi, l-a acuzat pe Gigi Becali că îl amenință pe Dennis Man și pe tatăl său pentru ca atacantul să renunțe la colaborarea cu Anamaria Prodan.

„Ana stă liniştită. Are contract. Nu se bagă în mocirla asta. Nu comentează. Așteapta mișcarea lui Giovani. Vorbeşte cu jucătorul ei și cu tatăl acestuia. Cei 2 sunt amenintaţi de Gigi și Giovani să rezilieze cu Ana. Altfel, nu merge la Parma. Giovani se laudă ca Gigi îi amenință pe Dennis și pe tatăl acestuia”, a spus Moggi conform as.ro.

Toate detaliile despre plecarea lui Dennis Man la Parma: „Merge în Italia cu un avion privat”

Gigi Becali a oferit toate detaliile despre modul în care s-a finalizat transferul atacantului adus de FCSB de la UTA în 2016, la Parma. Patronul roș-albaștrilor a povestit că șeful Parmei a fost sfătuit să încerce să ofere doar 7-8 milioane de euro pe golgheterul Ligii 1, însă Giovani Becali a gestionat afacerea prin intermediul unor cunoștințe.

Becali a menționat că este extrem de mulțumit de afacerea pe care a făcut-o prin vânzarea lui Dennis Man în Italia și că doar pandemia l-a împiedicat să obțină mai mulți bani pe fostul atacant al roș-albaștrilor. Patronul FCSB a dezvăluit că Man va pleca în următoarele ore în Italia, alături de Giovani Becali, tatăl său și un angajat al firmei impresarului.

„Patronul a zis că sunt niște români. Unul Orlando, taximetrist, i-a zis: ‘de ce să dai 15? îl da Becali cu 7-8″. I-am zis lui Giovani că eu nu pot vorbi, a negociat Mihai, dar tot ce s-a făcut , a făcut numai Giovani. Nu îl cunosc pe Moggi, nu mă interesează de el, nu vreau să vorbesc despre alte persoane, nici de Anamaria, nici de nimeni.

Eu nu mai vreau să vorbesc cu persoane, vorbesc cu cine vreau eu, nu am nevoie să dau raportul cuiva. Știu un lucru: dreptatea e dreptate. Giovani de la A la Z a făcut transferul, nu el, că nu are voie, dar prin cunoștințe . Totul e pe meritul lui, dreptatea e dreptate, trebuie să fie făcută. E meritul lui.

Sunt mulțumit că, să primești 13 milioane pe un jucător în pandemie, în România, e de la Dumnezeu. Toată lumea zicea că nu face nici 3-4 milioane. Nu îl dădeam dacă nu era pandemie. Îmi e teamă pentru că nu știu ce se întâmplă în Europa. Pandemia poate să închidă granițele. Eu nu îl dădeam cu 13 milioane. Într-o oră jumătate pleacă cu un avion privat împreună cu Giovanni, cu tatăl lui și un băiat de la firmă”, a mai spus patronul FCSB.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Poli Iași: 1,70 este cota pentru „1 pauză / 1 final”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT