Meciul dintre România şi Kosovo a fost întrerupt în minutul 90+3, când oaspeţii, în frunte cu Amir Rrahmani au ieşit de pe teren pentru câteva scandări din tribune: “Serbia, Serbia!”. Deşi au fost aşteptaţi peste o oră de “tricolori”, kosovarii nu s-au mai întors.
Gigi Becali a comentat la FANATIK SUPERLIGA incidentele de la România – Kosovo, spunând că Amir Rrahmani este capul răutăţilor. Cel mai valoros jucător kosovar şi-a pus orgoliul şi ambiţia să iasă de pe teren, chiar dacă ştia că echipa lui va pierde cu 0-3:
“A văzut cineva aşa ceva? A mai existat aşa ceva? Au făcut o confuzie. Nervii pe care îi aveau, voiau să câştige şi apoi au făcut o confuzie între lozinci: “Kosovo e Serbia!” şi “Serbia”. Ei nu şi-au dat seama că se strigă doar “Serbia”.
Obosiţi după atâta alergat, au luat-o ca pe o jignire, scandare politică, jignire. Au ieşit, frustraţi că n-au putut să câştige, iar apoi a fost ambiţie. Dacă tot am ieşit, de ce să revenim în teren?
A fost ambiţie, care e în favoarea noastră. Se întâmplă în lumea asta multe lucruri. Au murit 1 milion în război. Ce contează că a ieşit unul de pe teren. Ei au confundat şi nu a fost un lucru premeditat.
A fost supărare şi ambiţie. Nu cred că a fost premeditat. Ei ştiau că dacă ies de pe teren şi arbitrul nu permite, vor pierde la masa verde cu 0-3. După cinci minute, Rrahmani are milioane de euro, joacă la Napoli.
Ăla când are milioane ce să se mai gândească la naţională, la Kosovo. El, milionar, îşi face ambiţia lui, joacă la Napoli, nu mai calcă în Kosovo. Aşa gândeşte milionarul care are bani.
Nu mai putea el de calificare. El are orgoliu, onoare. Şi gata! Asta a fost psihologia. Milionarul a zis el să-şi pună ambiţia. Dacă era altul… Făcea Bancu, făcea Olaru? Milionarul aşa face. Are 30-40 de milioane şi îl doare pe undeva.
Publicul a fost foarte bine. E toată ambiţia doar al lui ăla (n.r. Rrahmani), care e milionar. Dacă aveau 1-0 cum să mai iasă? Totul a venit din frustrare”, a spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.