Nicolae Stanciu este foarte aproape de a face un pas mare în cariera sa. Fotbalistul român este pe punctul de a semna cu Genoa și de a bifa primul campionat puternic din carieră, după ce a jucat în Belgia, Cehia, China sau Arabia Saudită.
Dan Șucu este aproape de a da o lovitură de proporții la Genoa. Acționarul majoritar al „grifonilor” încearcă să îl convingă pe Nicolae Stanciu pentru a veni în Serie A, el fiind liber de contract din vară după despărțirea de Damac.
Omul de afaceri i-a propus internaționalului român un contract pe doi ani și un salariu anual de aproximativ două milioane de euro, cu aproape 400.000 de euro mai puțin decât încasează acesta în prezent la echipa din Arabia Saudită.
Gigi Becali a reacționat la aflarea veștii și a transmis că nu a avut nicio discuție cu fotbalistul de 31 de ani pentru a veni la FCSB. De asemenea, el a declarat că nu este interesat de transferul acestuia pentru moment.
„Nu mă interesează transferul lui Stanciu, s-a dus și el unde îi e lui mai bine. Bine că s-a dus la Șucu. Știu că devenea liber de contract în vară, dar nu a existat vreo discuție cu el dacă să vină la FCSB sau nu.
Am spus-o în ideea în care a jucat la echipa asta și putea oricând să se întoarcă. Mai departe, chiar nu e treaba mea. Nu sunt eu comentator de sport, ce să spun eu mai multe?!”, a declarat Gigi Becali, potrivit GSP.