Fotbal intern

Gigi Becali reacționează după interviul lui Raed Arafat în FANATIK: „Nu ne luăm noi după el! Ajungem la balamuc“

16.08.2020 | 00:24
Gigi Becali reactioneaza dupa interviul lui Raed Arafat in FANATIK Nu ne luam noi dupa el Ajungem la balamuc
ADVERTISEMENT

Gigi Becali, patronul lui FCSB, a reacţionat virulent la adresa lui Raed Arafat, după interviul acordat de acesta în FANATIK.

Patru jucători de la FCSB, Gabriel Simion, Alexandru Pantea, Toma Niga şi Răzvan Udrea, au primit rezultate pozitive la testele pentru depistarea COVID-19.

ADVERTISEMENT

Din acest motiv, antrenamentele au fost întrerupte, iar întregul lot al roş-albaştrilor a fost băgat în izolare la domiciliu.

Gigi Becali: „N-au niciun fel de regulă, nimic!“

Gigi Becali s-a arătat foarte nemulţumit şi ameninţă că va ignora regulile. El este de părere că fotbaliştii sănătoşi ar trebui să fie lăsaţi să se antreneze normal.

ADVERTISEMENT

„Să facă Arafat ce vrea! Ne luăm după Arafat? Ajungem la balamuc! Stau sute de mii de oameni la plajă. Vii tu acum şi zici că pentru 4 asimptomatici trebuie să stea ceilalţi 25 în carantină…

N-au cum să-şi facă imagine şi vor să arate cu asta, ştii? Nu se poate aşa ceva! Noi jucăm fotbal, ne luăm după ei? Nu vezi că fac totul ilegal, neconstituţional? Stăm după ei? Ne vedem de treaba noastră.

ADVERTISEMENT

Nici nu ştiu pe ce lume trăiesc, n-au niciun fel de regulă, nimic. La noi, oamenii n-au inteligenţă. Sunt 4 jucători, se tratează, ceilalţi joacă fotbal. Lumea nu mai are nicio logică, nici nu pot să comentez. Lasă, mă, că nu stăm după ei, noi mergem să jucăm meciuri. Dacă te iei după Arafat, distrugi ţara!“, a tunat Gigi Becali la sport.ro.

Primele meciuri ale FCSB-ului sunt pe 22 august cu Astra, la Giurgiu, în prima etapă din Liga 1, şi contra lui Shirak, pe teren propriu, pe 27 august, în Europa League.

ADVERTISEMENT

Meciul contra armenilor de la Shirak vine la 13 zile după ce au fost depistaţi cei patru fotbalişti infectaţi, iar protocolul dictează 14 zile de izolare, lucru care ar duce la pierderea partidei cu scorul de 0-3, pentru neprezentare. Raed Arafat a precizat că decizia aparţine DSP-ului.


  • (P) Cota BETANO pentru Astra – FCSB: 4,50 este cota pentru „2 şi ambele marchează“. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT