Sport

Gigi Becali se bucură că Dawa va rata derby-ul CFR Cluj – FCSB: „Dacă avea tehnică, era la Real Madrid”. Vești proaste pentru Deian Sorescu

Gigi Becali nu regretă absența lui Joyskim Dawa în derby-ul CFR Cluj - FCSB. Patronul roș-albaștrilor s-a lămurit de Sorescu după 90 de minute jucate.
01.02.2023 | 15:27
Gigi Becali se bucura ca Dawa va rata derbyul CFR Cluj  FCSB Daca avea tehnica era la Real Madrid Vesti proaste pentru Deian Sorescu
Gigi Becali se bucură pentru că Dawa absentează la derby-ul CFR Cluj - FCSB. Patronul a vorbit despre Deian Sorescu. Sursă foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a reacționat pentru prima oară public după înfrângerea FCSB-ului, scor 2-3 cu Farul pe Arena Națională. Patronul roș-albaștrilor a precizat că regretă schimbările pe care le-a dictat, așa cum FANATIK a scris în exclusivitate la scurt timp după încheierea partidei.

Gigi Becali se bucură că Dawa nu va putea juca în derby-ul CFR Cluj – FCSB: „Dacă avea tehnică, era la Real Madrid”

Joyskim Dawa, care a gafat decisiv în finalul partidei cu Farul, a încasat cartonașul roșu și nu va putea juca în derby-ul cu CFR Cluj, duminică, 5 februarie. Patronul roș-albaștrilor a răbufnit la adresa fundașului după gafa din meciul cu Farul, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK, iar acum Gigi Becali se bucură că fostul fotbalist de la Botoșani nu va putea evolua contra campioanei României.

ADVERTISEMENT

„Dawa, zic și eu cum a zis comentatorul: din fericire, nu va juca cu CFR-ul. Dacă avea tehnică era la Real Madrid. Are altele, dar nu le are pe altele”, au fost cuvintele lui Gigi Becali.

Latifundiarul din Pipera consideră că dacă FCSB va pierde cu CFR Cluj, clubul roș-albastru își va lua adio de la titlu. „Un meci egal ar fi bun, dar dacă mâncăm bătaie nu mai ai cum să mai speri. Te mai gândești doar la cupele europene”, a mai spus Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a tras linie în cazul lui Deian Sorescu: „Nu sunt nemulțumit de el”

Deian Sorescu este singura achiziție a celor de la FCSB până în acest moment în actuala perioadă de mercato. Fostul fotbalist al lui Dinamo va evolua în lotul roș-albaștrilor sub formă de împrumut, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.

Fotbalistul venit de la Rakow a evoluat câte 45 de minute în cele două meciuri oficiale ale FCSB-ului din acest, însă a fost suficient ca Gigi Becali să tragă linie. Patronul vicecampioanei a precizat că Sorescu încă nu a ajuns la  forma care l-a consacrat.

ADVERTISEMENT

„Încă nu e Sorescu ăla pe care l-am vrut eu și l-am luat eu. Adică nu mai are aprecierea mingii. Viteza o are, tehnica o are, dar nu mai aprecierea aia de lovire a mingii.

Probabil că acum își va reveni, nu? Cred. Nu sunt nemulțumit de el”, a declarat Gigi Becali. În meciul cu Hermannstadt, câștigat de FCSB cu 1-0, Deian Sorescu a evoluat pe postul de fundaș dreapta. În derby-ul cu Farul, fotbalistul în vârstă de 25 de ani a fost folosit în flancul stâng. În ambele meciuri, Deian Sorescu a fost înlocuit la pauză.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a vorbit despre schimbările greșite pe care le-a făcut în derby-ul FCSB – Farul 2-3: „Cui să reproșez schimbările? Mie!”

Gigi Becali a răbufnit în noaptea partidei pierdute de FCSB pe Arena Națională cu Farul. Patronul roș-albaștrilor a înjurat pe toată lumea, după ce echipa lui Pintilii a pierdut victoria printre degete, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.

În cursul zilei de miercuri, Gigi Becali a vorbit public despre schimbările greșite. „Nu m-am supărat așa de tare, pentru că a fost un eveniment. Ca ăla când a dat Burcă cu capul, s-a lovit mingea de nisip. La final, m-am gândit că nu mai sunt ca înainte, cu patimă.

Până la urmă, asta e viața lui Gică, fotbalul. S-ar fi mâhnit el, dacă lua bătaie. Mai bine așa. După ce am văzut declarația lui, am zis că la el doar fotbalul contează, la mine nu. Așa a vrut Dumnezeu… să nu se mâhnească nașul meu.

Dacă era chestiune de joc, era o problemă, dar noi am controlat tot jocul. Părerea mea e că golul 3 a fost valabil. Plus de asta, am avut multe ocazii, mingea a fost numai la noi.

E adevărat, am făcut niște greșeli la schimbări. Nu trebuia băgat Omrani. El a dat și autogolul… și chestiunea aia, dai din partea asta și se duce mingea încolo, a lovit cu tibia. Așa a fost să fie, nu e problemă. Cui să reproșez schimbările? Mie! (n.r – râde). Păi, îmi reproșez dacă e să-mi reproșez!”, a declarat Gigi Becali.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 3,15 este cota pentru „X” la meciul CFR Cluj – FCSB. 

ADVERTISEMENT