Gigi Becali consideră că FCSB e deja calificată în play-off-ul Ligii Campionilor și automat cel puțin în grupele Europa League. Cu toate acestea, patronul FCSB a avut lucruri de reproșat jucătorilor săi și a reușit din nou toate schimbările.
Gigi Becali crede că are fler la schimbări și i-a ieșit și de această dată, după mutările decisive de la pauza meciului cu Maccabi Tel Aviv: „Schimbările au fost inspirate din moment ce am marcat gol. Celelalte schimbări au fost forțate. Dacă tu ai 22 de ani (n.r. e vorba despre Miculescu, cel care are 23 de ani) și spui că nu mai poți…”.
Patronul FCSB-ului l-a „înțepat” din nou pe Ștefan Târnovanu, care a greșit la golul cehilor: „Eu spun la fel cum am zis cu Maccabi, dacă Dumnezeu nu e împotriva noastră și nu are de ce să fie, echipa asta nu ne poate învinge niciodată. Dacă jucăm de 10 ori cu ei nu putem fi învinși. Trebuie să nu mai greșească Târnovanu la retur”.
Becali începe să își piardă răbdarea cu jucătorul care l-a costat nu mai puțin de 1,3 milioane de euro: „Pe Ștefănescu l-am luat și tot nimic. Trebuia să câștigăm meciul ăsta, că nu știu dacă mai e așa slabă la București. Că eu nu cunosc echipa asta. O fi mai bună Praga decât PAOK?
Suntem cu un picior în grupele Ligii Campionilor. Mai avem un picior și intrăm în Ligă. Deja de Sparta am trecut”, a mai declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Gigi Becali e de părere că praghezii nu ar putea lua titlul în România: „Am greșit pe o greșeală de portar. A fost o echipă care nu ne-a dominat nici fizic, nici psihic. Dacă terminam 1-0, eram aproape calificați, pentru că nu ne putea bate echipa asta acasă. Sparta e o echipă medie din SuperLiga.
Asta a arătat astăzi. De exemplu, dacă jucam cu Rapid, cu CFR sau cu Craiova, aveam mai multe emoții. Acum n-am avut nicio emoție, că ei n-au avut șut pe poartă în prima repriză. Șut a avut să dea gol cu poarta goală, Băluță la fel.
O să aveți direct grupele Ligii. O să-i spulberăm pe toți. Să prindă puțin curaj, încredere. Maccabi e echipă mai bună decât Sparta. Echipă care pasa mai bine, mai mare calitate.
Dacă vom întâlni PAOK, mă duc și eu la meci. Vreau să jucăm cu PAOK ca să merg în Grecia. O să ne vedem în Liga Campionilor. Lăsați-ne să ne pregătim de ‘Șampion Lig’”, a mai spus patronul FCSB-ului la Digi Sport.