Sport

Gigi Becali, ședință de urgență după FCSB – CFR Cluj 1-4! S-a dus direct în cantonamentul de la Berceni

Gigi Becali a mers în cantonamentul FCSB după eșecul cu CFR Cluj și a avut un discurs pentru jucători. Situația campioanei devine critică. Omul de afaceri s-a ținut de promisiune.
26.01.2026 | 16:01
Gigi Becali sedinta de urgenta dupa FCSB  CFR Cluj 14 Sa dus direct in cantonamentul de la Berceni
Gigi Becali nu a mai rezistat! Patronul de la FCSB și-a băgat jucătorii în ședință
ADVERTISEMENT

Gigi Becali s-a ținut de cuvânt. Patronul celor de la FCSB a mers în cantonamentul echipei la o zi după înfrângerea dezamăgitoare suferită de campioana României în fața rivalilor de la CFR Cluj. Omul de afaceri a vorbit direct cu jucătorii, întrucât situația din acest sezon devine una de coșmar.

Gigi Becali nu a mai rezistat! Patronul de la FCSB și-a băgat jucătorii în ședință

Anul 2026 a început dezastruos pentru FCSB. Campioana României a ajuns la trei înfrângeri la rând, două în campionat și una în Europa League, iar patronul celor de la FCSB a pus piciorul în prag. După mulți ani, Gigi Becali a mers în cantonamentul echipei pentru a discuta personal cu jucătorii săi.

ADVERTISEMENT

Conform iAMSport, latifundiarul din Pipera s-a deplasat la Berceni și a purtat o conversație cu jucătorii de la FCSB pentru a le transmite clar punctul său de vedere. Campioana României riscă să rateze calificarea în play-off-ul SuperLigii României după eșecul cu CFR Cluj.

De ce a mers Gigi Becali în cantonamentul echipei? Patronul vrea un șoc la FCSB

De altfel, Gigi Becali a anunțat la scurt timp după meciul cu CFR Cluj că va face o vizită jucătorilor pentru a le spune clar că trebuie să înceapă să joace, întrucât situația este una disperată. Campioana României trebuie să câștige tot până la finalul sezonului regulat pentru a mai spera la o clasare în top 6.

ADVERTISEMENT

„O să mă duc eu la ei, că n-am fost de patru ani. «Vreau să știu și eu, mă, am vreo datorie la voi?». O să-i iau pe rând. «Băi, Bîrligea, contractul tău care e? Am vreun leu să-ți mai dau?». O să-i zic și lui Miculescu, care el e cuminte băiatul, dar și cu ăștia cuminți e debandadă”, declara Gigi Becali la Prima Sport.

ADVERTISEMENT

Rămâne de văzut dacă gestul făcut de Gigi Becali va da rezultatele dorite. Joi seara, FCSB va avea parte de un meci extrem de complicat cu Fenerbahce, în Europa League. Campioana României are nevoie de o minune pentru a se califica la baraj. Nici dacă va câștiga la scor nu are garantat locul în top 24.

Tags: