Sport

Gigi Becali tună și fulgeră după Sepsi – FCSB 0-0: ”Bani de la mine din buzunar nu mai bag”

Gigi Becali s-a arătat dezamăgit de prestația jucătorilor săi în meciul Sepsi - FCSB 0-0 și a anunțat că nu va mai băga bani la echipă deoarece nu-i poate recupera.
20.12.2021 | 13:05
Gigi Becali tuna si fulgera dupa Sepsi  FCSB 00 Bani de la mine din buzunar nu mai bag
ADVERTISEMENT

Finanțatorul ”roș-albaștrilor” a confirmat informația oferită în exclusivitate de FANATIK că veteranii Constantin Budescu și Claudiu Keșeru nu vor mai continua, ei urmând să părăsească echipa în această iarnă.

Deși este unul dintre cei mai bogați oameni din România, latifundiarul din Pipera vrea să schimbe strategia și să nu mai plătească salarii mari fotbaliștilor.

ADVERTISEMENT

Discurs dur al lui Gigi Becali după Seppsi – FCSB 0-0

Prestația mediocră a elevilor lui Toni Petrea în partida Sepsi – FCSB 0-0 l-a înfuriat pe Gigi Becali și acesta a anunțat că nu mai este dispus să piardă bani la fotbal. El a vorbit despre faptul că echipa mai poate trăi doi ani în aceste condiții din transferurile lui Dennis Man și Olimpiu Moruțan.

”Sentimentul de aseară nu l-am mai trăit. Sentimentul meu este că dacă nu pot să fac față în cupele europene mă retrag că nu vreau să dau banii familiei la fotbal. Nu sunt nici idiot și nici arab să am sonda sub picioare să mă distrez.

ADVERTISEMENT

Cum să dai banii tăi la niște jucători care-ți bagă mingea în poartă? Faptul că dacă Sepsi ne-a dominat cum ne-a dominat, înseamnă că în cupele europene nu pot să fac față și asta înseamnă că nu fac bani”, a declarat patronul FCSB la Pro X.

Becali merge tot pe strategia vânzării de jucători

Becali a dezvăluit că nu se va retrage din fotbal, dar nu mai este dispus să plătească sume mari de bani în fotbal. El a mai spus că deocamdată nu se pune problema să mai vândă vreun jucător, dar speră să scoată bani pe Ianis Stoica și Octavian Popescu.

ADVERTISEMENT

”Cum să te baţi în Europa dacă te bate Sepsi? Pe noi Sepsi ne-a bătut aseară, nu am făcut egal, că trebuia să fie 2-3 la 0. Am luat banii pe Man şi Moruţan, mai pot să trăiesc doi ani. Dar, la revedere, eu bani de la mine din buzunar nu mai bag. Vând tot. Tot ce e de vânzare vând imediat.

Sunt dezamăgit. Ăsta e sentimentul meu. Dacă strategia cu vânzarea de jucători mă ține pe linia de plutire mergem mai departe, altfel bani din buzunarul lui Becali la fotbal niciodată. Să vedem cât vor crește Ianis Stoica și Tavi Popescu, să vedem dacă vom câștiga campionatul, nu putem vorbi acum de transferuri”, a afirmat finanțatorul ”roș-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

De ce e CFR Cluj mai puternică decât FCSB

Gigi Becali este de părere că FCSB nu se poate bate la titlu cu CFR Cluj nici dacă antrenorul Dan Petrescu va pleca la echipa națională, deoarece campioana României are un lot mult prea puternic.

”Nu ai cum să te bați la titlu cu CFR, o echipă cu 40 de jucători, cu salarii mari. Nu pot să mă bat financiar cu patronul de acolo. Dacă patronul de la CFR Cluj își permite salarii mari înseamnă că e mai bogat ca mine.

Dacă pleacă Petrescu ce? Aia e echipă puternică, nu poți să le faci nimic. Dau un gol și după aia zid, nu poți se le mai dai gol”, a continuat el.

Postul lui Toni Petrea nu e în pericol

În final, patronul de la FCSB a precizat că nu se pune problema schimbării antrenorului Toni Petrea și a explicat încă o dată de ce este singurul care decide în afacerea sa: ”Niciodată nu m-am gândit și nici nu vreau să mă asociez cu cineva.

Singurii care au rămas în fotbal sunt Becali și Hagi. Dar și Hagi are probleme, uite că nu mai face performanță. Eu am ales să merg pe mâna mea, nu pe a specialiștilor. Nu sunt idiot să dau bani mulți specialiștilor și ei să meargă acasă liniștiți cu salariu și să nu facă performanță.

Să facă Dâncu și cu Talpan fotbal că de Becali nu v-a convenit. Au vrut să mă distrugă cu procese. Nu se pune problema să schimb antrenorul. El are cinci victorii și un egal. Are vreo vină antrenorul că Tănase crede că poate tot timpul să dribleze, că pierde mingi și dă pase la adversari?”.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – CFR: 1,93 este cota pentru „ambele marchează sau peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT