Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Becali și-a făcut calcule clare pentru U Craiova – FCSB: „Doar victorie! Cu ajutorul lui Dumnezeu, de Paște putem avea 9 puncte avans!”

Gigi Becali a făcut calculele pentru derby-ul Universitatea Craiova - FCSB. Patronul campioanei nu concepe alt rezultat decât victoria în Cetatea Băniei.
08.04.2025 | 13:09
Gigi Becali sia facut calcule clare pentru U Craiova  FCSB Doar victorie Cu ajutorul lui Dumnezeu de Paste putem avea 9 puncte avans
Calculele lui Gigi Becali pentru derby-ul U Craiova - FCSB: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, de Paște putem avea 9 puncte avans!”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Derby-ul Universitatea Craiova – FCSB a fost analizat de Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA. Emisiunea poate fi urmărită live pe site-ul FANATIK.RO, de la ora 10:30, în fiecare zi de luni, marți și vineri.

Calculele lui Gigi Becali pentru derby-ul U Craiova – FCSB: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, de Paște putem avea 9 puncte avans!”

Gigi Becali nu s-ar mulțumi cu un rezultat de egalitate împotriva Universității Craiova. Derby-ul de pe stadionul „Ion Oblemenco” se va juca duminică, de la ora 21:00. Patronul „roș-albaștrilor” a făcut toate calculele înaintea meciului din Bănie.

ADVERTISEMENT

„Nu am spus că m-ar mulțumi un egal la Craiova. Am făcut calcule, dar nu vreau egal. Nici când jucam cu Manchester City nu ziceam că vreau egal, nici cu Real Madrid nu am zis asta. Eu sunt Becali, egal nu există în vocabularul meu.

Eu vreau să trec Paștele fără emoții. Rapid poate să bată CFR, că nu sunt o echipă foarte tare. Atunci fac șase, cinci puncte și la revedere. De Florii avem șase, cinci puncte și de Paște suntem liniștiți, jucăm cu CFR fără mari emoții.

ADVERTISEMENT

Cu ajutorul lui Dumnezeu, de Paște putem avea 9 puncte avans și așa s-a terminat campionatul. Vreau să avem opt puncte distanță față de CFR și Craiova”, a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali: „Va fi cel mai tare meci, un joc pe viață și pe moarte”

Gigi Becali spune că derby-ul Universitatea Craiova – FCSB va fi cel mai tare meci pe care „roș-albaștrii” l-au jucat în 2025. Patronul campioanei știe cum se va schimba atmosfera din lotul oltenilor înaintea întâlnirii directe.

ADVERTISEMENT

„Craiova este ca un animal rănit, va fi un joc pe viață și pe moarte. Duminică la Craiova va fi cel mai tare meci din anul ăsta. Craiova joacă șansa, Mirel este un bun mobilizator. Jucătorii deja îl iubesc pe Mirel, vor da totul pentru el.

ADVERTISEMENT

Va fi meci puternic. Ei sunt montați la maximum, la fel și noi pentru că putem să rezolvăm campionatul mai repede. Noi avem un plus că avem trei puncte în față și suntem puțin mai lucizi”, a mai spus Gigi Becali.

Gigi Becali, PLAN CLAR pentru Universitatea Craiova - FCSB: „VICTORIE! SA TREC PASTELE LINISTIT!”