FCSB joacă returul cu Maccabi Tel Aviv la Budapesta, meci care o poate califica în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Peste 400 de români sunt în tribune și domină fondul sonor.
Reporterii FANATIK prezenți la stadion au remarcat câteva apariții-surpriză în tribună. Viorel Hrebenciuc, un politician foarte influent după 1990 și un apropiat al lui Gigi Becali, a venit să-i susțină pe roș-albaștri. În vârstă de 70 de ani, Hrebenciuc nu s-a ferit de obiectivele jurnaliștilor, ba chiar a arătat că este foarte relaxat și s-a întreținut cu câteva persoane prezente la stadion.
Hrebenciuc a fost alături de Gigi Becali după ce omul de afaceri a preluat clubul și era într-o anumită perioadă nelipsit de la meciurile echipei. Prezența sa la partida cu Maccabi Tel Aviv este una surprinzătoare, mai ales având în vedere că este un duel din deplasare.
Un alt invitat special este chiar ginerele lui Gigi Becali. Mihai Theodor Mincu este căsătorit cu Teodora, fiica cea mare a patronului FCSB, împreună cu care are 3 copii.
Gazonul de pe Bozsik Arena este într-o stare excelentă, veste bună mai ales pentru FCSB. Echipa antrenată de Elias Charalambous își poate pune în valoare jucătorii tehnici și rapizi, precum Ștefănescu, Olaru sau Băluță.
Totuși, Maccabi va avea o susținere importantă din partea fanilor, astfel că roș-albaștrii vor fi nevoiți să suporte presiunea israelienilor. Ultrașii români vor încerca să se ridice la cel mai înalt nivel și să-i conducă pe favoriți către o nouă calificare care să-i apropie și mai mult de marele obiectiv: grupele Ligii Campionilor.
David Miculescu este noutatea din echipa de start față de cea de la București, unde FCSB a terminat la egalitate cu Maccabi, scor 1-1. Fotbalistul cumpărat de la UTA i-a luat fața lui Daniel Popa, cel care nu a avut o evoluție reușită în prima manșă.
Echipele de start:
Maccabi Tel Aviv: Mishpati- Nachmias, Shlomo, Asante, Davidzada – Do. Peretz, Van Overeem, Kanichowsky – Biton, Zahavi, Addo
Rezerve: Melika, Amedi – Cohen, Malede, Hozez, Niddam, Jehezkel, Baltaxa, Abu Farchi, Rosen, Nawi, Bitton
Antrenor: Zarko Lazetic
FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Șut, Lixandru – Ștefănescu, Olaru, Băluță – Miculescu
Rezerve: A. Vlad – Panțîru, Haruț, Kiki, Edjouma, D. Popa, Antwi, Chiricheș, Baeten, Musi, Alhassan, L. Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous
Considerat un meci cu grad mare de risc, duelul dintre Maccabi și FCSB se dispută în condiții de maximă siguranță. Soldații din Israel sunt poziționați strategic pe clădirile din apropierea stadionului și verifică în cel mai mic detaliu.