Sport

Gigi Becali și Florin Prunea, dialog incendiar în direct la TV! „Ce ai spus acum 3 zile despre Bîrligea?” / „Ai dovedit că ești numărul 1”

Daniel Bîrligea la FCSB este mutarea verii în fotbalul românesc, însă mulți oameni de fotbal au crezut că CFR Cluj îl va ceda doar în străinătate.
04.09.2024 | 22:19
Gigi Becali si Florin Prunea dialog incendiar in direct la TV Ce ai spus acum 3 zile despre Birligea  Ai dovedit ca esti numarul 1
Gigi Becali, dialog la TV cu Florin Prunea
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a plătit peste două milioane de euro pentru a-l transfera pe Daniel Bîrligea de la CFR Cluj, iar mutarea a stârnit numeroase reacții de la mai mulți oameni de fotbal din România. Vârful a venit la campioana României alături de Mihai Popescu, fotbalist transferat de la Farul Constanța.

Gigi Becali și Florin Prunea, dialog la TV după ce Daniel Bîrligea a semnat cu FCSB

FCSB a rezolvat problema atacantului odată cu transferul lui Daniel Bîrligea de la CFR Cluj, iar fotbalistul în vârstă de 24 de ani a fost prezentat marți într-o conferință de presă ce a avut loc la palat, unde a fost prezent și Mihai Popescu, jucătorul adus de la Farul Constanța.

ADVERTISEMENT

Bîrligea a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu gruparea antrenată de Elias Charalambous, iar patronul FCSB-ului s-a contrat cu Florin Prunea în cadrul unei emisiuni la Digi Sport.

Concret, finanțatorul roș-albastrilor a fost nemulțumit de faptul că Prunea declarase acum câteva zile că Bîrligea nu va fi cedat în SuperLiga României, ci, cel mai probabil în străinătate.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali: „Nu mă așteptam la domnul Prunea să nu fie coerent. Luați emisiunea de acum 3 zile și vedeți ce a spus despre Bîrligea. Spunea că nu o să-l dea CFR, că nu sunt fraieri, că cutare, cutare”.

Florin Prunea: „Eu nu am crezut că CFR o să-l vândă în țară. Acum am venit și am spus că CFR a scăpat de două mari putere: Louis Munteanu va juca. Te felicit pentru transfer. Ai dovedit că ești numărul 1 în România”.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali: „Da, dar ai spus că e ceva imposibil”.

Florin Prunea: „Bravo, tu ai făcut posibil!”

Mihai Pintilii a fost aproape de a pleca de la FCSB

În vară, campioana României a fost pe punctul de a-l pierde pe Mihai Pintilii, cel care este în prezent antrenor secund în staff-ul lui Elias Charalambous. Gigi Becali a dezvăluit că acesta era nemulțumit de salariu și a transmis că i-a oferit un alt contract cu o mărire salarială așa cum a solicitat.

Mihai Pintilii și-a petrecut ultimii patru ani din cariera de fotbalist în tricoul celor de la FCSB, iar de mai bine de patru ani este unul dintre cei mai importanți membri ai staff-ului.

ADVERTISEMENT

„Nu știu ca Pintilii să fi vrut să plece în vară. Era nemulțumit, din ce-mi aduc aminte, și eu nu știam de când i-am făcut contractul lui Charalambous. MM mi-a spus că Pintilii e foarte supărat, că vrea să plece, că e desconsiderat.

Avea salariul 3.000 și i-am dat telefon și i-am zis să-mi spună. L-am întrebat cât a vrut și i-am dat cât a cerut. Pe cuvânt că nu mai știu cât i-am dat”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

ADVERTISEMENT