Mihai Stoica a primit o distincție deosebită în SUPER GALA FANATIK. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a fost numit „Managerul Anului” după rezultatele roș-albaștrilor din anul 2024.
La scurt timp după ce Mihai Stoica a primit premiul din partea site-ului nostru, jurnaliștii FANATIK au vorbit cu oficialul echipei roș-albastre, care a mărturisit care e „secretul” colaborării cu patronul FCSB-ului, Gigi Becali, care a fost desemnat „Omul Anului”.
Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a ținut să puncteze în primă fază că parcursul european din acest sezon se datorează atât antrenorilor, cât și jucătorilor. Vizibil emoționat, oficialul a recunoscut că e impresionat de masa suporterilor care susțin clubul, având în vedere că numele și palmaresul au fost temporar pierdute.
Cât despre relația cu Gigi Becali, Mihai Stoica a declarat că nu există niciun secret, iar cei care spun că nu ar putea să colaboreze cu omul de afaceri sunt fix cei pe care latifundiarul din Pipera nu i-ar angaja vreodată.
Oficialul echipei susține că între el și Gigi Becali a existat întotdeauna o compatibilitate, care a dus la performanțele pe care FCSB le-a obținut în cei 22 de ani de când acesta se află la club.
„Dintre cei mulți care spun că nu ar dori să lucreze, majoritatea sunt cei cărora nu le va propune vreodată să lucreze. Atracția e mare, clubul acesta are ceva special.
Ne-am pierdut numele, cel puțin temporar și palmaresul, dar ce a rămas? A rămas un bazin de suporteri care crește inimaginabil în fiecare seară. Văd generații din ce în ce mai tinere.
Există, după miezul nopții, copii de 5-6 ani care vin și vor să facă fotografii și vor să ia autografe. Nimeni nu poate contesta asta și oricine trăiește și lucrează în fenomen își dorește acest lucru. Este îngrozitor să faci performanțe într-un club unde nu ai suporteri, pentru că nu ai pentru cine să le faci.
(n.r Care e secretul colaborării între tine și Gigi Becali?) Nu există niciun secret. E vorba de compatibilitate. Cred că e e greu să găsească pe cineva compatibil, dar eu m-am obișnuit. Sunt la club din 2002, însă au mai existat pauzele pe care le viața ne-a forțat să le avem. Din 2002 până în 2024 este o viață de om.
Secretul în Europa? Dacă aș știi, nu l-am spune, dar crede-mă că nu îl știu. Ce știu sigur? Știu sigur că antrenorii au pregătit aproape fără fisură meciurile acestea și cred că meritul le aparține. Premiul pe care îl primesc le aparține lor, dar s-a creat impresia asta falsă că FCSB nu are antrenori și că Gigi face tot, dar nu e adevărat”, a declarat Mihai Stoica la SUPER GALA FANATIK.