Fotbal intern

Gigi Becali e sigur că Florin Tănase nu va ajunge la CFR Cluj: ”Sunt unii jucători care nu mă trădează”

20.03.2021 | 19:47
Gigi Becali e sigur ca Florin Tanase nu va ajunge la CFR Cluj Sunt unii jucatori care nu ma tradeaza
ADVERTISEMENT

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, este convins că Florin Tănase nu va semna cu CFR Cluj, deși antrenorul Edi Iordănescu a spus că ardelenii îi vor face o ofertă de nerefuzat căpitanului roș-albaștrilor

Iordănescu a anunțat la conferința de presă premergătoare meciului FCSB – CFR, că gruparea campioană îl va oferta pe Tănase, confirmând informația pe care FANATIK a dezvăluit-o încă de pe data de 8 februarie.

ADVERTISEMENT

În replică, Gigi Becali îi ”oferă”, la pachet, doi jucători antrenorului Edi Iordănescu, pe Aristides Soiledis și pe Alexandru Stan, cărora le expiră contractele în această vară.

Gigi Becali: ”Sunt unii jucători cu care am o relație specială, unul dintre ei e Tănase”

Pentru Florin Tănase, Gigi Becali a plătit 1,5 milioane de euro Viitorului din Constanța, în 2016. Contractul fotbalistului expiră anul viitor, iar acesta refuză, deocamdată, prelungirea oferită de finanțatorul roș-albaștrilor.

ADVERTISEMENT

FANATIK a prezentat pe larg ”Cazul Tănase” și cum poate deveni al doilea jucător al FCSB care ajunge în Gruia, ardelenii urmând să aplice rețeta de succes ca și în cazul transferului lui Cristi Bălgrădean. Latifundiarul din Pipera nu se teme de o nouă trădare și a expus argumentele pe care se bazează.

”Oricine poate să ia jucători de la mine, dar ca să iei trebuie să ai bani. Dar nu se duce Tănase niciodată la CFR. Sunt unii jucători care pe mine nu mă trădează niciodată, iar unul dintre ei e Tănase. E prea frumos caracter. Sunt unii jucători cu care am o relație specială, unul dintre ei e Tănase”, a spus Becali, într-o intervenție la Pro X.

ADVERTISEMENT

Alegerea va fi a fotbalistului

În vârstă de 26 de ani, Florin Tănase evoluează la FCSB de cinci sezoane și a mărturisit că atunci când a semnat cu gruparea finanțată de Gigi Becali nu și-a imaginat că va sta atât de mult la formația bucureșteană.

Gigi Becali este conștient că fotbalistul poate da curs în curând oricărei oferte pe care o va considera convenabilă. Din postura de jucător liber de contract acesta ar încasa un salariu mai bun, iar FCSB nu se va alege cu nici un ban.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul CFR-ului nu s-a ferit să recunoască faptul că atunci când va fi posibil, în ianuarie anul viitor, clubul pe care îl reprezintă va face o ofertă pentru căpitanul roș-albaștrilor, Tănase fiind unul dintre fotbaliștii pe placul lui Edi Iordănescu.

Florin Tănase este golgheterul Ligii 1, cu 18 goluri, iar site-urile de specialitate îi dau o cotă de piață de 3 milioane de euro.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – U Craiova: 1,27 este cota pentru „total goluri FCSB: peste 0,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT