Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Becali, sigur de calificare după Aberdeen – FCSB 2-2: “E diferenţă de valoare!” Laude la adresa lui Bîrligea: “Cu el nu ne poate bate nimeni!”

Gigi Becali s-a arătat sigur de calificarea în „Faza Ligii” UEFA Europa League după ce FCSB a remizat în Scoția, scor 2-2, cu Aberdeen în manșa tur din play-off.
22.08.2025 | 13:15
Gigi Becali sigur de calificare dupa Aberdeen  FCSB 22 E diferenta de valoare Laude la adresa lui Birligea Cu el nu ne poate bate nimeni
Gigi Becali, primele concluzii după Aberdeen - FCSB. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Partida dintre Aberdeen și FCSB, din play-off-ul UEFA Europa League, s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Campioana României a condus la o diferență de două goluri, însă eliminarea lui Cisotti din prima repriză a cântărit enorm în economia rezultatului. Calificarea se joacă peste o săptămână, la București, iar Gigi Becali e sigur de succesul echipei sale.

Gigi Becali, sigur de calificare după Aberdeen – FCSB 2-2: “E diferenţă de valoare!”

În cea mai recentă conferință de presă organizată la palat, Gigi Becali a anunțat că este sigur de calificarea în „Faza Ligii” UEFA Europa League. Patronul roș-albaștrilor a ținut să îl laude pe Daniel Bîrligea, care a oferit un gol și un assist, dar și să critice arbitrajul, Juri Cisotti fiind eliminat încă din prima repriză a duelului.

ADVERTISEMENT

„Acesta e un scor de calificare! Nu e neapărat scorul, e diferență de valoare! Poate supăr, dar noi avem niște jucători mai valoroși, iar ei au niște jucători mai muncitori. Probabil au alte metode de antrenament și de alimentație. Ei aleargă mai mult, doar că fotbalul nu e numai pe alergat. Alergatul rezolvă mult, dar trebuie și tehnică.

Dacă Bîrligea este în forma la care a fost aseară, nu ne poate bate nimeni. El marchează goluri! El a făcut aseară cel mai bun meci din viața lui. Să fii tu între 3-4 jucători și să te descurci printre ei, să faci ondulații și să găsești soluție de pasă. 

ADVERTISEMENT

„Arbitrul ăla e tralalache! Au fost intrări mai tari decât cea a lui Cisotti”

Și golul pe care l-a dat, s-a dus în stânga și a plasat mingea în dreapta… E gol de mare atacant! El deja începe să crească și tehnic, pe lângă calitățile pe care le are, forță, viteză, putere și mai crește și tehnica acum, el e un mare atacant!

ADVERTISEMENT

Au fost intrări mai tari la Tănase sau Olaru decât cea a lui Cisotti, când a luat roșu. Bine, arbitrul ăla e tralalache, nu mai știa, i-a scos pe ăia cu galben, se vedea că e dezorientat. Dacă era 11 la 11, noi câștigam meciul și aveam probabil 2 goluri diferență și astfel că era gata calificarea. Dar și așa ne calificăm.

ADVERTISEMENT

Pe mine mă interesează jocul, posesia. Într-adevăr, posesia au avut-o ei, dar nu aveau putere de gol, nu aveau calitate de gol. Să țineți cont că nu i-am avut pe Ngezana, Radunovic și chiar Baba Alhassan. Șut și Chiricheș nu prea au fost în apele lor la mijlocul terenului. Sunt mulțumit, dacă nu e Champions League, și cu Europa League, dar și Conference League”, a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali, primele concluzii după Aberdeen - FCSB

Tags: