Gigi Becali știe de FCSB va câștiga titlul în fața CFR-ului: ”Petrescu nu-și întinerește jucătorii!”

Traian Terzian   
în FCSB
05/01/2020, 10:52
Gigi Becali știe de FCSB va câștiga titlul în fața CFR-ului: ”Petrescu nu-și întinerește jucătorii!”
Finanțatorul Gigi Becali știe de FCSB va câștiga titlul în fața rivalilor de la CFR Cluj

Finanțatorul Gigi Becali știe de FCSB va câștiga titlul în fața rivalilor de la CFR Cluj, în ciuda faptului că la pauza de iarnă se află la cinci puncte în urma campioanei en-titre.



Gigi Becali știe de FCSB va câștiga titlul în fața CFR-ului: ”Ai mei vor crește în valoare cu fiecare an”

”CFR e echipă puternică, nu mai spun că Dan Petrescu e un antrenor mare, că se știe asta. Dar eu cred că la mine Dennis Man, Olimpiu Moruțan, Florinel Coman și Răzvan Oaidă vor crește în valoare cu fiecare an care trece peste ei, spre deosebire de Camora sau Djokovic”,  a spus Gigi pentru gsp.ro.

”La Petrescu, fiecare lună care trece peste jucători reprezintă scăderea puterii, că e vârsta la mijloc. Nu poate să-i întinerească pe Camora sau pe Djokovic”, consideră Gigi Becali că este avantajul FCSB-ului în lupta la titlu cu CFR Cluj.

Petrescu a refuzat mai multe oferte

Dan Petrescu a anunțat că va lua o decizie în ceea ce privește viitorul său, iar antrenorul în vârstă de 52 de ani a cărui contract se încheia pe 30 iunie 2021 a decis să își prelungească înțelegerea până în vara anului 2022.

Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a decis să rămână în Gruia deși a avut mai multe oferte pe final de 2019. Petrescu dezvăluise că ar accepta să o lase pe CFR Cluj pentru a antrena o echipă care evoluează în liga a 2-a din Italia sau Anglia, dar proiectul să fie luat de la zero.

”Bursucul”, 48 de victorii pe banca CFR-ului

Dan Petrescu a ajuns pentru prima dată pe banca celor de la CFR Cluj pe 10 iunie 2017, după o scurtă aventură la Al Nasr, iar în iunie 2018 a plecat la Guangzhou Hengfeng. După ce a retrogradat cu formația din China, fostul internațional român a decis pe 22 martie 2019 să revină la CFR Cluj.

În primul mandat la CFR Cluj, Dan Petrescu a stat pe banca ardelenilor în 37 de meciuri, perioadă în care campioana României a bifat 23 de victorii, 10 remize și 4 înfrângeri. În al doilea mandat a adunat 47 de meciuri, dintre care 25 s-au terminat cu victoria ardelenilor, 10 la egalitate și 12 au fost pierdute.

CFR Cluj, program infernal până la play-off

Dan Petrescu a declarat că George Țucudean va fi alături de echipă în cantonamentul din iarnă, după ce în ultimele luni nu a putut evolua din cauza problemelor de sănătate. De asemenea, tehnicianul a dezvăluit că niciun jucător important de la CFR Cluj nu va pleca în această iarnă.

CFR Cluj a terminat anul 2019 pe primul loc în clasament, dar formația antrenată de Dan Petrescu are un program infernal până va începe play-off-ul. Campioana României se va duela în ultimele patru etape din sezonul regulat cu FCSB, Gaz Metan Mediaș, FC Viitorul și Universitatea Craiova.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles