Gigi Becali (68 de ani) și-a spus punctul de vedere după meciul extrem de modest făcut de România cu Bosnia, în etapa a 2-a din Liga Națiunilor. „Tricolorii” nu pierdeau acest duel dacă Gică Hagi (61 de ani) băga în teren o serie de jucători de valoare pe care îi are în lot. Patronul FCSB i-a enumerat pe aceștia.
„Experimentul” lui Gică Hagi (61 de ani) în meciul cu Bosnia & Herțegovina din etapa a 2-a de Liga Națiunilor s-a dovedit unul catastrofal. Tricolorii au fost bătuți clar de naționala antrenată de Sergej Barbarez (55 de ani), scor 2-4. Doar cu portarul Ionuț Radu și fundașul Andrei Coubiș păstrați în primul 11 față de formula din eșecul de la Solna (1-2), România a părut minute bune că este echipa care evoluează în deplasare. Oaspeții au marcat când au vrut pe Arena Națională. Golurile lor au fost semnate de Gigovic (12), Muhamerovic (19), Tabakovic (40) și Mahmic (55). România a mai șters din umilință prin Bîrligea (28) și Cicâldău (62).
Chiar selecționerul a fost cel care a recunoscut public, în conferința de presă de după partida din București, că a greșit capital la acest meci prin toate deciziile sale tehnico-tactice. Auzind faptul că „Regele” însuși și-a făcut auto-critica, Gigi Becali și-a permis, la FANATIK SUPERLIGA, să spună cum ar fi jucat el cu Bosnia & Herțegovina.
Patronul celor de la FCSB a enumerat o serie de jucători care, crede el, dacă ar fi fost titulari în formația lui Hagi, România ar fi învins lejer echipa lui Barbarez. „Dacă Hagi spune că a greșit, pot vorbi și eu acum”, și-a început Becali discursul. Apoi, acesta a explicat care au fost, în opinia sa, erorile tactice ale selecționerului. Gigi Becali este de părere că Hagi nu trebuia să renunțe la jucătorii de valoare din lot.
„Cel mai mult a greșit cu fundașul dreapta, și cu fundașul central. Păi, aseară, dacă jucam cu echipa care trebuie, îi spulberam pe ăștia (n.r. pe Bosnia). Dacă juca cu Rațiu și cu Man, îi spulberam, le dădeam noi 4 lor. Și cu Drăgușin și cu… Burcă mie îmi place. (…) Avem și noi acolo trei valori: Man, Rațiu și Drăgușin.
Drăgușin a costat 30 de milioane. La ora asta nu mai face atât, dar tot este la 15 milioane. Îl ai pe Rațiu. Eu, dacă aș avea echipă mare, aș da 20 de milioane pe Rațiu. E fundaș de Real, de Barcelona, de cele mai mari echipe. Iar Man e jucător de 10 milioane. Deci, în total, 40 de milioane acești jucători. Ăia erau jucătorii noștri. Noi nu avem jucători de valoare”, a punctat Becali.
Gigi Becali este sincer și spune că, după ce s-a făcut 3-1 pentru Bosnia, nu s-a mai uitat la meci. Patronul FCSB recunoaște că a fost șocat când a văzut ce alegeri a făcut Gică Hagi pentru acest meci. „Gică Hagi, aseară, a greșit. Eu, aseară, când am văzut că cei mai buni jucători sunt pe bară, am rămas mască. La 3-1 pentru ei, eu nu m-am mai uitat. Îmi era și somn, am zis că ce să mai văd. M-am culcat. Am zis că maxim un egal”.
La pauză, Louis Munteanu a fost introdus de Gică Hagi în locul lui Valentin Mihăilă, care a fost extrem de șters după 45 de minute. Din păcate, nici fostul elev al „Regelui” de la Viitorul (actuala Farul) nu a impresionat. Jucătoru de la DC United (Major League Soccer) s-a ales cu o poreclă de la Gigi Becali după prestația sa cu Bosnia. „Nici ăla, din America (n.r. din MLS), Louis (Munteanu), nu a mai fost în apele lui. Saint Louis a fost”, a spus patronul FCSB.