FCSB a câștigat duminică disputa cu UTA Arad, scor 2-0 și a ajuns la două succese obținute în actuala ediție de campionat. Gruparea antrenată de Elias Charalambous speră să înceapă să strângă puncte și să se apropie de locurile fruntașe.
FCSB va avea parte de un sezon foarte dificil, după ce a reușit să obțină calificarea în faza principală a UEFA Europa League. Campioana României va avea de jucat opt meciuri în cea de-a doua competiție a UEFA ca importanță și va avea nevoie și de puncte în SuperLigă, unde nu a avut parte de cel mai bun start.
Lucrul acesta nu va fi ușor, mai ales în contextul plecării lui Florinel Coman, însă finanțatorul roș-albaștrilor a transmis în direct la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că lotul campioanei en-titre este unul destul de mare și că există variante de calitate pe fiecare post.
„Norocul nostru este că avem două echipe sensibil egale. Nu este niciun fel de problemă, că dacă joacă Șut cu Lixandru sau Baba, nicio problemă nu este. Le combinăm pentru că ai jucători, ai în dreapta Baeten, Băluță, Ștefănescu. Alegi pe cine vrei, că nu e niciunul mai slab, sunt toți de valoare apropiată. Ai Tavi Popescu, Musi, David Miculescu. Ai Popa, Tănase, alegi pe care vrei.
Mă gândeam că nu prindem play-off-ul, înainte de meci (n. r. cu UTA Arad), azi nu mă mai gândesc. Echipa are forță, câștig meciul cu Botoșani, cum e normal și vin pe locul 7. CFR, Craiova, FCSB, 100% în play-off.
Celelalte trei nu se știu. Acolo se vor bate ca ordine U Cluj, Oțelul, Dinamo, Rapid.. (n. r. a exclus Farul și Sepsi). Sunt care au câte 15 puncte, cu meci în minus și noi 8. Se mai întâmplă ceva și în meci direct, la revedere!” , a spus Gigi Becali.
SuperLiga este întreruptă pentru meciurile echipei naționale, iar FCSB este pe locul 10 în clasament, cu opt puncte. De menționat că echipa antrenată de Elias Charalambous are doar 7 meciuri disputate, în vreme ce majoritatatea adversarelor au 8. FCSB are o partidă restantă la Botoșani, iar în etapa a 9-a va juca pe terenul rivalei CFR Cluj.
După ce a rezolvat problema fundașului central prin aducerea lui Mihai Popescu de la Farul, FCSB-ul a găsit și atacantul cu care speră să dea lovitura în campionat și Europa League. Gigi Becali s-a înțeles cu Neluțu Varga și l-a transferat de la CFR Cluj pe Daniel Bîrligea, în schimbul căruia va plăti 2 milioane de euro.
Tratativele au fost destul de anevoioase, pentru că pe fir intrase la un moment dat și Rapidul, dar până la urmă jucătorul a ales ă vină la FCSB, fiind convins de salariul de 25.000 de euro lunar pe care i l-a oferit patronul „roș-albaștrilor”, dar și de faptul că va evolua în cupele europene.