Fotbal intern

Gigi Becali, termen limită pentru Bogdan Vintilă: ”O să-l mai las un meci să facă tot. Dacă nu bate o să intervin”

22.02.2020 | 23:23
Gigi Becali termen limita pentru Bogdan Vintila O sal mai las un meci sa faca tot Daca nu bate o sa intervin
ADVERTISEMENT

FCSB a adunat doar cinci puncte în cele cinci meciuri jucate în 2020, deși a avut multe rivale din zona play-out-ului în față. Prestația vicecampioanei începe să-l pună pe gânduri pe patronul Gigi Becali, cel care amenință banca tehnică pentru prima oară în acest sezon.

Gigi Becali îl amenință pe Bogdan Vintilă: ”O să-l mai las un meci să facă tot. Dacă nu bate o să intervin”

FCSB traversează o criză care pare fără sfârșit în 2020. Cu excepția victoriei de la Voluntari, un succes chinuit, obținut cu emoții, vicecampioana nu mai bate pe nimeni.

ADVERTISEMENT

Pe lângă eșecurile cu CFR Cluj și Dinamo, FCSB a suferit enorm și cu codașele Academica Clinceni și Chindia Târgoviște, pe care nu a putut să le învingă.

Aceste rezultate îl pot costa scump pe antrenorul Bogdan Argeș Vintilă. După remiza cu echipa din Târgoviște de sâmbătă, Gigi Becali l-a amenințat pe subalternul său.

ADVERTISEMENT

”O să-l mai las un meci să facă el tot. Îl mai las un meci din play-off. Dacă bate, bine, dacă nu, fac eu tot. Nu antrenez, dar fac eu tot din acel moment”, a spus Becali la Digisport.

Becali: ”Vintilă a făcut tot în această perioadă”

În ciuda faptului că toată lumea considera că Vintilă are schimbările și echipa făcute de ”sus”, Gigi Becali dezvăluie că antrenorul său este independent și decide tot.

ADVERTISEMENT

”Adevărul este că el face tot. Dar dacă vreau, fac ce vreau eu, dar l-am lăsat pe Vintilă până într-o zi când o să mă supăr. Acum nu sunt supărat. Poate și mâine, peste o lună, peste două. Nici nu mai merg la stadion.”, a mai spus Becali pentru sursa citată.

La finalul meciului cu Chindia, Bogdan Vintilă a fost întrebat despre persoana care a decis schimbările la pauză. Antrenorul FCSB a fost sigur pe el și a spus că au fost propriile decizii tactice.

ADVERTISEMENT

FCSB cu Vintilă, tot mai departe de titlu

În acest moment, FCSB e pe locul 3, însă echipa lui Bogda Vintilă poate intra în play-off de pe locul 5. Dacă FC Botoșani și Astra Giurgiu își câștigă meciurile din această rundă, FCSB va ajunge pe un loc rușinos în raport cu pretențiile conducerii roș-albastre.

FCSB a încheiat la egalitate în ultimul meci din sezonul regulat, scor 1-1, cu Chindia Târgoviște. Golurile meciului de pe Arena Națională au fost marcate de Miron (14) și Dangubic (90+1).

ADVERTISEMENT