Fotbal intern

Gigi Becali, totul despre FCSB: cine a salvat echipa de la retrogradare, jucătorul de 300.000.000 € şi antrenorul peste care nu s-a băgat niciodată

17.01.2019 | 10:11
Gigi Becali, totul despre FCSB: cine a salvat echipa de la retrogradare, jucătorul de 300.000.000 € şi antrenorul peste care nu s-a băgat niciodată
Gigi Becali într-o conferinţă de presă susţinută la palat

Gigi Becali a acceptat să vorbească despre tot ceea ce s-a întâmplat la FCSB de când a preluat echipa. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că a decis ca toate acţiunile vicecampioanei României să ajungă la el, după ce în ultimii ani au fost împărţite rudelor sale. €

Gigi Becali a dezvăluit că cea mai mare dezamăgire de când a devenit patronul FCSB-ului a simţit-o când vicecampioana României a fost eliminată de Ludogoreţ Razgrad, iar cea mai mare bucurie când UEFA a achitat gruparea “roş-albastră” datorită implicării lui Traian Băsescu.

“Eu cred că pot să vând Steaua cu 150.000.000 de euro!”

…despre acţiunile de la FCSB: “Eu am preluat toate acţiunile. Nu am mai lăsat nimic nepoţilor, cumnaţilor. Acum trei zile s-a întâmplat asta. 99,99% din acţiuni sunt la mine pentru că am zis că eu trebuie să răspund ce tot ceea ce se întâmplă la Steaua. S-au întâmplat nişte lucruri şi am decis să iau toate acţiunile de la nepoţi, cumnaţi, tot”, a spus Gigi Becali la TV Digi Sport.

…despre banii investiţi şi câştigaţi la FCSB: “La mine a fost numai mâna lui Dumnezeu! Nu aveam cum…eu trebuia să intru în faliment când am intrat în fotbal. Cum să faci faţă fără bani de la televiziune şi d-astea? Pe mine Dumnezeu m-a salvat. Am dat la un moment dat 40.000.000 de euro, iar apoi am scos banii ăia şi am luat peste. Eu mi-am scos toţi banii. Eu sunt pe zero acum. Eu am scos vreo 200.000.000 de milioane de euro. Eu cred că pot să o vând cu 150.000.000 de euro. Eu am foarte mulţi bani şi vreau să ajut Steaua, nu vreau să am profit de pe urma lor”

…despre cea mai mare bucurie de la FCSB: Băsescu a ajutat ca Steaua să nu fie retrogradată. El a intervenit, dar nu pot să spun acum ce a făcut. Mircea Sandu poate să spună mai multe dacă vrea… Băsescu şi Mircea Sandu au rezolvat. Nu pot să spun mai multe lucruri acum… Aici am avut cele mai multe emoţii. Am plâns de bucurie când am aflat că UEFA a achitat Steaua pentru corupţie.”, a mai spus Becali.

…despre cea mai mare dezamăgire de la FCSB: Cea mai mare dezamăgire a mea s-a întâmplat când eram în puşcărie. Nu o să uit asta niciodată… poate dacă o să vând un jucător cu 50-60 de milioane. Cea mai mare dezamăgire a fost când ne-a eliminat Ludogoreţ. Eu am dispreţuit această echipă când am zis că nu e mare echipă pentru că joacă Moţi acolo.”

Cel mai mare regret al lui Gigi Becali: “Îmi pare rău că m-am certat cu Hagi!”

…despre antrenorii trecuţi pe la FCSB: “Am schimbat puţini antrenori în 16 ani. Au fost 18… puţini! Eu cred că am făcut schimbări bune pentru că nu am falimentat şi am câştigat milioane din fotbal. Eu i-am forţat schimbarea lui Zenga şi îmi pare rău. Mirel mi-a spus că Zenga a fost cel mai bun antrenor pe care l-a avut. Sper ca Oli să nu se supere. L-am schimbat, dar am câştigat campionatul.”

…despre Gică Hagi: “Pe Hagi nu l-am dat eu afară…. Eu am dat nişte declaraţii şi le-am regretat. Eu nu îndrăzneam niciodată să îi zic lui Gică să plece. El a decis asta. L-am mai atacat, am mai vorbit despre fotbal, dar nu l-aş fi dat afară. Nu l-am făcut eu să plece. Era un meci la Iaşi sau la Galaţi şi i-am zis să folosească un jucător. De atunci s-a supărat, a mai stat două săptămâni şi a plecat. Mie cel mai rău îmi pare de Gică Hagi. Eu nu consider că l-am dat afară… Dacă e să îmi pară rău de tot ce am făcut în fotbal, atunci pot să zic că regret comportamentul meu faţă de el.”

…despre Victor Piţurcă: “Nu mai ştiu de când am început să mă implic! Numai cu Piţurcă nu m-am băgat la echipă. Nu mai ţin minte. Nu vreau să mai vorbesc despre asta. Cu Piţurcă nu am făcut d-astea pentru că habar nu aveam de fotbal şi mergeam pe mâna lui. Ţineam la el ca prieten, la fel şi el la mine. Piţurcă îmi apăra banii. El e un om corect şi am mers pe mâna lui”.

…despre momentul în care Bergodi l-ar fi dat afară din vestiar: “Cum să mă dea afară pe mine? Putea cineva să facă asta? Putea să vină toată jandarmeria. E adevărat că a vorbit, a avut o reacţie nervoasă şi mi-a zis să îi las în pace când am intrat în vestiar. Eu am plecat şi a doua zi l-am dat afară.”

…despre fanii FCSB: “Eu am respectat suporterii foarte mult, dar au vrut să facă nişte lucuri care nu au fost ok.”

…despre războiul cu Florin Talpan: “Ceea ce vrea să facă Talpan e mâna diavolului. Dumnezeu o să îmi dea mai multe bucurii pentru toate şicanele făcute de Talpan.”

Cei doi jucători care au refuzat FCSB

…primul 11 al FCSB-ului ales de Gigi Becali din cei 16 ani de când e patron: Tătăruşanu – Florentin Dumitru, Rădoi, Chiricheş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Bogdan Stancu, Dică, Man – Thereau

…despre jucătorii care nu au vrut să vină la FCSB:Ioniţă a refuzat! Am vrut să îl iau şi nu a vrut să vină. Şi ăsta de la Dinamo… eu i-am dat 25.000 de euro pe lună şi a mers la Dinamo pe 8.000. Gicu Grozav. Nici nu a vrut să vorbească cu mine. Mi-a dat mesaj şi mi-a zis că e prea dinamovist şi nu poate să vină. Frumos caracter. Mi-a cerut să îl iert.”

… despre cei mai buni străini trecuţi pe la FCSB: “Thereau, Varela şi Gnohere.”

…despre cazul “Valiza”: Nu aş mai repeta asta pentru că în România premirea este corupţie. Dacă premierea nu era corupţie, atunci aş mai fi făcut asta oricând. A fost cea mai mare greşeală făcută în fotbal.”

…despre revenirea în Ghencea: “A durut să plec de acolo. Mie îmi place Arena Naţională foarte mult. O să jucăm şi pe noul stadion din Ghencea. O să ne împăcăm cu fanii şi vor veni la meci, atunci eu o să fac aşa cum vor ei. Dacă vor cere să jucăm în Ghencea, atunci o să mergem acolo.”

Cum a susţinut-o pe Simona Halep şi atacul lui Gigi Becali la Boloni

...despre Simona Halep: Hai să vă spun de Halep. Îmi era milă de ea la finala Roland Garros. Îmi era milă de ea pentru că pierdea finalele. Nu m-am rugat nici pentru Steaua cum m-am rugat pentru ea. Aveam emoţii, m-am rugat cu lacrimi şi ea a câştigat. De atunci nu mă mai rog pentru ea. M-am epuizat pentru ea atunci. E fată bună, curată, cu bun simţ. De ce să câştige bogaţii ăia. Aveam o oftică pe Serena Williams când câştiga. La fel aveam oftică şi pe Sharapova pentru că era încrezută. Aveam oftică pe ea pentru că o bătea pe Simona. Nu am mers la niciun meci al Simonei. E numărul 1 în lume de un an şi ceva… A făcut istorie.”

…despre Ladislau Boloni: E un om invidios, răutăcios. El vrea să fie în atenţie. Cum să îl critici pe Hagi? Nu o să mai existe un fotbalist cum a fost Hagi. Asta e invidie. Cum să o critici pe Simona Halep?”

…despre Mihai Teja: “Nu mă bag deloc peste el 5 meciuri. Noi avem meciuri uşoare şi ar trebui să egaleze CFR Cluj. Reacţiile sunt optimiste. Vorbim în fiecare zi. “

…despre cele mai mari salarii de la FCSB: “Mirel Rădoi a avut cel mai mare salariu la FCSB. Avea 25.000 de euro pe lună. Pe vremea aia nu avea nimeni. 30.000 de euro a avut Chipciu. Rusescu a luat şi el 25.000 de euro. Nu am sărit mai sus de 30.000 de euro.”

L-ar aduce pe Marius Şumudică la FCSB

…despre prieteniile legate în fotbal: “Am rămas prieten bun cu Olăroiu. Am câştigat bani cu el. Ce prietenie să leg cu el dacă nu îmi aduce bani? Cu Borcea am rămas prieten pentru că niciodată nu îmi răspundea când îl atacam. M-am întâlnit cu el la restaurantul lui Turcu şi l-am întrebat de ce nu mă atacă. A zis că e prea mare diferenţa de valoare şi nu mă poate ataca, că mă respectă. E greu să suporţi jignirile şi să nu zici nimic. Eu îl făcea praf pe Borcea şi el era un om de calitate. Eu am ţinut foarte mult la Meme şi nu am ţinut cont de jignirile şi de ceartă. A rămas în inima mea şi nu i-am luat niciodată postul. El este în locul meu la Steaua. Meme nu mai este cel care era… puşcăria l-a paradit. Şi Reghecampf e prieten cu mine pentru că am câştigat bani cu el. Şumudică e prietenul meu bun. El a început acum să se îndrepte. Eu i-am zis că a făcut o mare greşeală cu Rapidul. Îl iau oricând la Steaua dacă îl vor suporterii. I-am zis să mai aplaneze lucrurile cu suporterii.”

…despre planurile de viitor: “Peste 16 ani mă văd miliardar din fotbal. Nu o să facem prea mari performanţe în fotbal pentru că a luat-o lumea razna. Trebuie să jucăm în Liga Campionilor. Dacă prindem grupurile, atunci o să fie bine.

…despre Ianis Stoica: “Ianis Stoica are 17 ani şi peste 7 ani o să facă 300.000.000 de euro. Eu o să îl dau mai repede. Dacă o să joace la Real Madrid o să coste atât.”

…despre Carlos Fortes: “Mai e o echipă din Liga 1 care dă 25.000 de euro pentru Fortes şi 250.000 pentru un transfer definitiv. Eu am dat 30.000 de euro şi 300.000 de euro. Eu m-am înţeles cu Gaz Metan şi cu jucătorul, dar impresarii nu mai vor. Dacă nu se hotărăsc până vineri, atunci gata. Lui Teja îi place mult de Rusescu şi o să jucăm cu el.”

...despre Dennis Man: Nu-l dau fără 30 de milioane de euro. Zenit voia să dea 13 milioane de euro. Acum e altceva. Un alt impresar mi-a zis că are două echipe care pot da banii ăstia de îi vreau eu. Impresarul a vrut să îi dea 200.000 de euro lu Anamaria Prodan pentru licenţa lui Man, dar ea nu a vrut. Eu i-am zis să aducă oferta şi o să se înţeleagă cu Ana. În vară o să cer 40.000.000 de euro pe Man.”

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri