Cătălin Zmărăndescu s-a făcut cunoscut în lumea sporturilor de contact, fiind multiplu campion mondial și european de MMA. În trecut, acesta a fost bodyguard-ul lui Gigi Becali, patronul clubului de fotbal FCSB.
Cătălin Zmărăndescu pare că este de partea echipei Armatei în războiul dintre FCSB și CSA Steaua. Acesta a postat pe rețelele sociale un clip în care îi îndeamnă pe suporterii formației din Ghencea să vină în număr cât mai mare la meciul cu Petrolul Ploiești, din Liga 2.
„Salut, dragilor! Sâmbătă, la orele 14:30, Steaua București va disputa un meci în compania echipei de fotbal Petrolul Ploiești. Este un meci important pentru noi și ne dorim din tot sufletul ca Steaua București să ajungă în Divizia A.
Vă rog să mergeți în număr cât mai mare la acest meci, să vă luați prieteni, bunici, frați, surori, pe cine vreți voi, și haideți să fim toți alături de familia Steaua, de marea familie Steaua, să susținem această echipă frumoasă.
Din câte am văzut eu, sâmbătă este cald afară, sunt în jur de 20 de grade. Așa că fiind cald și, având în vedere că s-au ridicat și restricțiile, putem merge liniștiți la stadion. Biletele le găsiți la casele de bilete ale stadionului, cât și pe net.
Pe de altă parte, este foarte mișto faptul că cei care au sub 16 ani pot intra gratuit, plus pensionarii și veteranii de război în baza unor tichete care sunt eliberate de casele de bilete ale stadionului.
Așa că vă spun din tot sufletul: Haideți să susținem această echipă minunată, haideți s-o vedem în Divizia A. Și hai, Steaua! Noi suntem cei mai buni!”, a spus Cătălin Zmărăndescu.
View this post on Instagram
Meciul CSA Steaua – Petrolul este programat sâmbătă, la ora 14:30, pe stadionul din Ghencea.
În prezent, CSA Steaua se află pe locul 4 din play-off-ul Ligii 2, cu 38 de puncte. De cealaltă parte, Petrolul se poziționează pe primul loc, cu 50 de puncte.