Fotbal intern

Gigi Becali, înnebunit după Ianis Hagi: „Îl iau acum cu 3 milioane și îi mai dau lui Hagi 10 milioane după un an!”

19.04.2019 | 12:23
Gigi Becali innebunit dupa Ianis Hagi Il iau acum cu 3 milioane si ii mai dau lui Hagi 10 milioane dupa un an
ADVERTISEMENT

Patronul FCSB, Gigi Becali, s-a arătat extrem de încântat de jocul prestat de căpitanul celor de la Viitorul Constanța, Ianis Hagi. Becali a explicat de ce îl dorește atât de mult pe decarul Viitorului și ce ofertă i-ar face lui Gică Hagi.

Gigi Becali îl vrea pe Ianis Hagi la FCSB

Becali a anunțat că va face puține transferuri în vară, dar unul dintre jucătorii pe care și-i dorește este Ianis Hagi: „2-3 jucători o să aduc. Ce caut eu este un număr 8, nu un număr 10. Un Ianis caut eu, care să fie agresiv la mijlocul terenului, să plece spre poarta adversarilor. Dar să nu mai piardă mingea Ianis.”

ADVERTISEMENT

Becali susține că ar putea să îi ofere chiar și clauze preferențiale fiului „Regelui”: „Părerea mea este că trebuie să treci treaptă cu treaptă, nu 7 deodată. Părerea mea era că Ianis trebuia să meargă la o echipă mai mare din România, nu neapărat Steaua. Acum este mult prea valoros. Eu nu mi-l mai permit. Să zicem dacă ar accepta Gică Hagi o ofertă, poate să îmi ceară și o clauză să joace titular sau să nu fie rezervă.”

Gigi Becali a vorbit despre transferul lui Ianis Hagi la FCSB

Cât ar putea să dea Gigi Becali pentru Ianis Hagi

Patronul FCSB crede că Ianis valorează 3-4 milioane de euro dacă pleacă de la Viitorul, dar Becali a explicat că, dacă ar ajunge la FCSB, fotbalistul ar putea să fie vândut chiar și cu 50 de milioane de euro! „Eu cred că Ianis Hagi, dacă pleacă de la Viitorul, o va face pe 3-4 milioane euro. Dar într-un an, dacă pleacă de la Steaua, iau 40-50 de milioane. Lui Gică îi dau 3 și 20% din viitorul transfer. 3 și cu 10, 13 milioane”, a spus Becali, la Pro X.

ADVERTISEMENT