Fotbal intern

Gigi Becali vrea arbitri străini la meciurile cu CFR: „Am vorbit cu Vali deja. Dacă nu acceptă, nu avem nicio șansă”

01.04.2019 | 00:04
Gigi Becali vrea arbitri straini la meciurile cu CFR Am vorbit cu Vali deja Daca nu accepta nu avem nicio sansa

FCSB a câștigat cu 3-2 partida de acasă cu U Craiova și a venit la cinci puncte în urma CFR-ului. Chiar și așa, patronul Gigi Becali consideră că echipa sa nu are nicio șansă la titlu dacă CCA nu va accepta să delege arbitri străini la duelurile pe care FCSB le va avea cu CFR Cluj. 

Gigi Becali vrea arbitri străini la meciurile cu CFR

Becali a fost extrem de supărat pe faza golului anulat de Hațegan în minutul 55. În același timp, Becali consideră că U Craiova nu a ieșit din lupta pentru titlu și are nevoie să câștige în următoarea etapă tocmai cu CFR.

„Posibil să avem șanse la titlu dacă avem arbitri străini. Am vorbit cu Vali Argăseală să avem arbitri străini cu CFR Cluj. Dacă nu se va întâmpla asta, nu avem șanse. Când ți se anulează un gol așa, n-ai cum să iei titlul. E inadmisibil așa ceva, înseamnă că e ceva la mijloc. Vreau să știu de ce s-a anulat acest gol.

Dacă mai există o cască imaginară în urechea cealaltă a arbitrilor și acolo se spune că trebuie să câștige CFR campionatul? Man nu poate fi vândut la ora asta. Pini Zahavi a venit pentru el, dar eu nu sunt genul de om disperat de bani. Eu am cerut 40 acum. Nu mai e 30.

Nu vor mai vi accidente cum a fost cel cu Viitorul. Craiova încă se bate la titlu. Dacă bat ei pe CFR și îi batem și noi, Craiova vine la un punct” – a spus Gigi Becali la Digisport