Gheorghe Răducan, zis Gigi Corsicanu, a anunțat chiar în ziua în care Marius Șumudică a fost instalat pe banca Rapidului că nu va mai participa la nicio activitate legată de galerie. Fostul lider al suporterilor de la Rapid le-a transmis un mesaj celor care în prezent formează galeria din Giulești.
Gigi Corsicanu este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai devotați suporteri ai Rapidului. Apropiat al lui Marius Șumudică, Corsicanu a anunțat că face pasul în spate chiar în ziua în care „Șumi” a fost prezentat oficial în postura de antrenor principal la Rapid.
„Dragi Rapidiști, odată cu numirea lui Șumi în funcția de antrenor vreau să îmi anunț și eu retragerea din orice activitate legată de galerie și organizarea suporterilor Rapidiști!
Sunt angrenat în conducerea suporterilor de minim 25 de ani și consider că a sosit momentul să fac un pas în spate! Eu vă mulțumesc tuturor pentru faptul că am avut marea onoare sa va reprezint și sa îmi cer scuze față de oamenii care de-a lungul timpului am greșit!
„Mi-aș dori de la tânăra generație care formează acum galeria Rapidului să respecte tradiția și principiile pe care noi avem datoria să le transmitem din generație în generație.
Să rămână la fel de uniți să nu existe decât o singură galerie pe Giulești așa cum a fost întotdeauna și să respecte veteranii galeriei! Vă mulțumesc frumos pentru tot! Rapid iubire fără sfârșit! Al vostru Gigi Corsicanu!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook de fostul lider de galerie al Rapidului.
În primăvara acestui an, Liviu Ungurean, zis Bocciu, liderul de galerie al Rapidului, a fost arestat într-un dosar privind introducerea materialelor pirotehnice pe stadionul Giulești. Gigi Corsicanu este cel care i-a organizat pe suporterii Rapidului în absența actualului lider.
Marius Șumudică a semnat cu Rapid într-un moment complicat din punct de vedere al rezultatelor. Suporterii alb-vișiniilor au așteptări mari de la antrenorul în vârstă de 53 de ani, în condițiile în care, echipa favorită nu are victorie în primele 6 meciuri din campionat și ocupă abia locul 12 în clasament.
„Șumi” va redebuta la Rapid contra celor de la Poli Iași. Rapidiștii nu au amintiri plăcute din Copou. În sezonul precedent, Rapid a pierdut cu 1-3 contra echipei aflate pe un val de entuziasm după victoria cu FCSB, scor 1-0. Universitatea Craiova și U Cluj, primele două clasate, sunt următoarele adversare ale Rapidului.